Cum treci de la “Excelent, esti prima!” la “Andreea, ai pana!” in 5 secunde. Lectia lui WinterTri Challenge

Dupa o iarna lunga si lipsita de “fluturasii” de la finish a venit si WinterTri Challenge – un triatlon scurt si numai bun de repornit motoare si revazut prieteni si colegi. Am asteptat cu nerabdare evenimentul pentru ca mi se facuse dor de triatlon si pentru ca vroiam sa verific instalatiile dupa multe luni de muncit la tehnica si volum.  Vineri i-am spus unei colege ca ma simt ca si cum a doua zi ar veni Craciunul ... abia asteptam ziua cursei! :)

Inainte de start mi-am facut o mica strategie, luand in considerare formatul ciudat (cu ordinea inversa: alergare, bicicleta si abia la final inot in bazin), terenul dificil (alergare prin noroi, biciclit pe asfalt “bombardat”) si alinierea la start in 2 serii separate. Eu eram in primul start, si am anticipat ca daca termin prima in aceasta serie am sanse sa ma clasez undeva in primele 3-4 fete in clasamentul final.  Dupa ce anul trecut obtinusem penultimul loc la stafete (povestea aici), simteam ca un loc bun ar fi rasplatit cumva munca depusa de mine si de “echipa de suport” din ultimul an.

La start am privit catre colegii si colegele mele si am zambit entuziasmata. Toata lumea avea licarul acela de anticipatie in ochi, bucuria sincera ca urmeaza sa faca ceva nebunesc si placut si inexplicabil. Pentru multi acesta a fost primul triatlon, asa ca emotia colectiva era aproape vizibila.

Am pornit lejer dupa start stiind ca urmeaza un traseu dificil. La fel ca si anul trecut s-a plecat “ca din pusca” dar de data asta nu am “picat” in capcana... planul meu era sa alerg cu 12 km/h  (pace 5:00) sau chiar un pic mai incet daca noroiul din padure depaseste cotele apelor Dunarii :).

Am fost absolut surpinsa de gradul de mocirlire. Dupa topirea zapezii si picaturile de ploaie din dimineata cursei in multe zone din padure s-ar fi putut organiza lejer un concurs de olarit. Genunchii si gleznele mele au protestat neincetat in timp ce pantofii mei de strada cu profil minimalist au incercat fara succes sa se “lipeasca” de traseu :). Acesta nu era un traseu de pantofi “lejeri” insa a fost singura varianta de a incalta piciorul meu stang si degetul inflamat din dotare.

Alerg asadar binisor, iar un fotograf confirma ca sunt pe locul 2 in ciuda celor 3 opriri facute pentru a lega cate un siret de la pantofi (no comment!).  Pe ultima suta de metri incetinesc putin pentru a-mi recapata suflul si coordonarea in timp ce fac “patinaj viteza” spre deliciul fotografilor. Ei te incurajeaza dar de fapt abia asteapta sa te vada adunandu-te de prin noroi sub obiectivul lor vigilent :)

In tranzitie ma misc fabulos de rapid. Dureaza maxim 20 de secunde pentru a gasi bicicleta, a-mi pune casca si a bea o gura de apa (macar tranzitiile au inceput sa imi iasa profi... he he), iar apoi fug de rup pe langa bicicleta pana trec de poarta si mi se permite sa incep proba de bicicleta.

Chiar inainte de iesrea din tranzitie primesc incurajari si felicitari de la mai multi cunoscuti. “Excelent, esti prima” imi striga fratele meu iar eu simt ca sunt gata gata sa ma entuziasmez prea mult. Este minunat sa auzi astfel de vorbe ...mai ales daca nu prea esti obisnuit cu ele :). Oricat ai vrea sa ramai “cu mintea la rece” te inunda un val de enforfine instant ... Iata, sunt prima dupa alergare si tranzitie, si stiu sigur ca pe bicicleta si in bazin nu mai sunt eu chiar “miau mic” asa ca am sanse reale de a prinde un colt de podium.

Gandesc toate astea in timp ce urc pe bicicleta si entuziasmul ma impiedica sa constat ca ceva este in neregula.  Alex imi striga de peste gard “Andreea, stai, ai pana!” iar eu raman inmarmurita. Pana? Cum adica pana? Privesc  la roata din fata si nu pot sa cred ... cauciucul este complet dezumflat intr-o imagine care imi este complet straina. Este prima pana din intreaga existenta pe doua roti!

In bulversarea mea generala il intreb pe Alex daca pot sa plec asa (tare, nu ??!!!) dar privirea lui imi spune ca e imposibil sa faci 12km pe janta.

Durerea pe care o resimt este aproape fizica ... ma doare pur si simplu trecerea de la “esti prima” la “nu ai cum sa termini cursa” intr-un mod pe care nu pot sa il explic.  Nu am la mine ustensilele pentru a schimba camera. Fiind o cursa scurta (doar 12km de bicicleala) am pornit de la premiza ca o pana inseamna “stop joc” oricum caci nu ai cum sa mai recuperezi timpul pierdut. Nu am anticipat insa cat de urat imi vor suna in urechi literele DNF (did not finish =nu a terminat cursa, modul in care sunt trecuti in clasament cei care abandoneaza).

Gasesc langa drum o poarta pe care simt nevoia sa o lovesc. Dupa o “atingere” scurta si un pic mai dura decat si-ar fi dorit mi se trezeste zen-ul si aproape ca ma cert pentru lipsa de maniere. Imi sterg lacrimile din ochi (da, am lacrimat, nu sunt mandra de asta dar ... c’est la vie!) si in acele cateva secunde aproape ca fac o analiza sintactica si morfologica a intregului eveniment.  Asta era o lectie pe care trebuia sa o invat! Lectia cu “orice se poate intampla pana la finish” si cea cu “pana este o parte reala si foarte probabila din viata unui triatlonist” si evident lectia cu “fii pregatit pentru orice!”.

Intre timp fratele meu imi sugereaza sa iau bicicleta lui pentru a ajunge la finish. In mod cert nu se mai pune problema unui podium la general, insa as putea sa termin cursa si sa inchei povestea asta in termeni mai putin demotivanti.  Dragos participa la duatlon stafeta, si va pleca in cursa lui peste aproximativ 40 de minute. In teorie as putea sa termin cei 12km in acest interval pentru a nu-i fura lui placerea de a concura.

In urmatoarele minute vine cu bicicleta lui, incercam sa schimbam numerele de pe ghidon dar e imposibil sa la taiem fara ustensile. Plec asa  incercand sa “trag” la pedale si sa ma obisnuiesc cu franele, schimbatoarele si pozitia complet diferita. Cu toata indarjirea nu reusesc sa schimb pe foaia mare decat dupa 2 minute de contorsionat degetele, iar ceasul de la mana imi spune ca toata incrancenarea mea din pedale se traduce in viteza mirobolanta de 24km/h pe plat... Cat? Pff.... va fi o proba lunga!

Daca ati mai citit pe blog stiti ca bicicleta mea MTB Lucky (chiar asa, ce nume potrivit) nu este chiar varful de lance al tehnologiei pe 2 roti. Ce sa mai, este o bicicleta ieftinuta primita la o tombola care s-a achitat cu succes de datoria de a ma invata sa pedalez, insa care nu poate sa tina pasul in competitii adevarate. Ei ... sa se noteze, ca imi retrag toate cuvintele urate sau injositoare la adresa lui Lucky, caci acum realizez ca nu este ea un Ferari, dar nici Trabant nu e!

Bicicleta fratelui meu in schimb este o caruta pe 2 roti. Pur si simplu nu poti sa faci cu ea mai mult de 2-3 ture prin parc, si cu toata indarjirea nu reusesc sa o fac sa colaboreze. Cu Lucky as fi putut sa merg cel putin cu 20% mai repede, si in momentele alea decid ca fratele meu merita ceva mai bun de atat (chit ca este un ciclist strict de plimbare recreationala). Asadar, stiu ce ii voi lua cadou de ziua lui!

Pe langa mine trec intr-o veselie ciclisti si cicliste indarjite.  Eu incetez sa mai fortez pentru ca resimt in genunchi toata batalia – saua era lasata prea jos insa in inertia si nebunia momentului nu mi-a dat nici un moment prin gand sa opresc si sa o ridic!

Asadar termin proba de bicicleta undeva pe la coada clasamentului feminin insa sunt impacata cu situatia! Abia astept sa intru in bazin si sa testez cat de bine pot sa inot la final de cursa. In tranzitie imi las repede o parte din haine si o rup la fuga catre bazin ...insa alerg evident in directia gresita. Pff ...bine ca nu pierdusem destul timp cu sireturile si operatiunea “invatam lectia despre pana” pana acum!

In vestiar ma descalt rapid si sar sub dus in timp ce imi pun casca si ochelarii.  Imi gasesc culoarul si ma arunc cu toata indarjirea in apa. Urmeaza 500m adica 10 ture de bazin olimpic. Hai ... la treaba!

Merge greu... desi sunt evident cea mai rapida de pe culoarul meu si imi este imposibil sa estimez viteza, stiu sigur ca nu ma misc asa cum mi-as dori. Ma simt foarte obosita asa ca imi las picioarele sa leneveasca in timp ce incerc sa imi dau drumul la umeri si brate... Hai, Andreea, poti mai mult de atat!

Incet incet reusesc sa intind cum trebuie bratele. Imi spun in gand “lung, nu morisca!” (asta e noua mantra care mi se spune de pe margine la antrenamente) si reusesc pentru cateva secunde sa ma intind corect. Nu ma tine insa mult, caci cateva brate mai tarziu uit de forma corecta si ma gasesc din nou in modul “da repede sa scapi”. Totul a fost surpins de echipa de suport in filmarea de mai jos. Enjoy :)

 Finalul probei de inot se lasa cu o repriza  de tractiuni ratate/ iesit din bazin cu ajutorul mainilor tremurande si  cateva secunde ametite in incercarea de a ma "ajusta" pentru functia de mers la verticala. Bonusul este si un ultim sprint de 70-80m de alergare pe marginea alunecoasa a bazinului unde incerc sa mai recuperez ce mai putea fi recuperat (gluma buna, stiu, dar m-a reapucat spiritul competitiv "la mal")

 Trec pe sub poarta dupa 1 ora si 21 de minute, si in ciuda dezamagirii pe care inca o resimt dupa evenimentul de la bicicleta ma cuprinde emotia aceea de nedescris atunci cand mi se pune la gat medalia de finisher. O medialie foarte muncita!

Imediat dupa cursa am mers la organizatori si i-am anuntat ca nu am terminat cursa pe propria bicicleta. Nu imi era clar daca regulamentul permite o astfel de manevra si am decis sa ma autodenunt :)

La premiere a reiesit ca am avut al 13 lea timp la Feminin (din 28 de triatloniste), o clasare care mi-a adus si un colt de podium la grupa de varsta (locul 3 la grupa 19-29). Atunci cand am pasit catre podium i-am intrebat pe organizatori daca “ma primesc” totusi pe treapta aceea, iar ei mi-au confirmat ca pot sa  primesc diploma si cupa pentru clasarea mea cu peripetii.

Si cam asta a fost povestea. A fost o cursa care a inceput bine dar care a derapat rapid intr-o lectie de triatloneala numai buna de pastrat pentru alte curse mai importante. 

Au urmat o portie de incurajat (de data asta am fost eu in “echipa de suport pentru fratele meu si cumnata mea, participanti la duatlon), apoi o sesiune buna de discutat “povesti de razboi” si depanat amintiri de peste iarna cu alti triatlonisti.

A inceput sezonul, dam drumul la motoare si ne revedem curand la urmatoarea linie de start!

 

Multumesc pentru poze: laboratoruldefotografie.ro; George Hari Popescu; Bechea Paul; Cristi Radu; piluladecalatorie. 

Comentarii

Felicitari! Asta e spiritul, bravo.
Stiu ca alergai in spatele meu pentru ca fiecare voluntar urla in dreptul meu - uite si prima fata! Iar asta m-a amuzat copios. Apoi stiu ca am intrat in tranzitie inaintea ta, erai parcata langa mine, dar eu ardelean fiind, mi-a luat mult sa ma gatesc, asa ca ai plecat cu mult inaintea mea. Apoi, pe bicicleta fiind, am vazut momentul de panica in care cautai ceva de taiat. Ma bucur ca ti-am citit povestea si sper sa ai mai multa bafta la cursele viitoare. Spor!

Multumesc Alex, a fost o cursa cu suprize dar m-am impacat cu situatia si astept cu nerabdare urmatorul triatlon. Bafta si tie!

Felicitări Andreea pentru cursa!
Te inteleg perfect cu pana :d

Eu imi pun de obicei soluție antipana dar acum am uitat!

Gabi, iti spun sincer ca nu am dezlusit inca misteru cu solutia asta. Pe net apar tot felul de povesti. Unii zic ca nu rezista la pene, altii ca iti distrug camera, altii ca iti ingreuneaza rotile. Nu stiu, nu mi-am batut capul pana acum. Am trait cu impresia ca "mie nu mi se poate intampla". :):):)

Bravo, Andreea! Foarte faina povestea, parca nici n-as fi ajuns acolo dupa finish-ul tau :) Deh, Olivia a fost exemplar de cuminte... dupa ce am plecat de acasa - cred ca Di a "pregatit-o" pentru zambetul de la finish-ul lui tati!
Si as zice ca Dragos n-o sa mai aiba rabdare pana la ziua lui, la ce complimente a primit bicicleta lui :)

Da, mi-a jurat ca pana la urmatorul concurs (Prima Evadare) face un upgrade :)

Ai punctat bine, credca editia aceasta a fost "triatlonul penelor si al ghinioanelor", oricum esti de apreciat ca ai mers pana la capat, asta e tot ce conteaza!

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.