Transfier 2016 - start nebun s'apoi vom mai vedea

Transfier este cel mai greu triatlon pe distanta Half ironman din lume, nu am dubiu. Cred ca este si printre cele mai spectaculoase, cu inotul in apele adanci ale lacului Vidraru, cu pedalatul pe Transfagarasan pana la 2000m altitudine, cu proba de alergare valurita pe malul lacului si finish “in catarare” la poalele statuii Prometeu de la baraj. Este o nebunie masochista care anul trecut mi-a adus cel mai fericit triatlon. Fusese greu insa parcursesem totul cu zambetul pe buze, iar anul asta eram decisa sa “mi-l fac” si mai greu si …daca se poate …si mai fericit :).

Am privit cursa asta ca o mare provocare de strategie, nu doar fizica. Lista de start imi spunea ca anul acesta se vor da batalii la secunde.  Batalii la care imi doream macar sa particip asa ca am decis: ceea ce a functionat pana acum nu ma va duce la linia asta de finish. Sau cu hastag :P #WhatGotYouHere #WontGetYouThere, ca tot a devenit sintagma asta motto-ul meu in ultima vreme. Daca triatlonul meu clasic este sa supravietuiesc la inot si bicla si apoi sa prind tot ce pot la alergare, acum aveam la start destule fete care alearga de rup. Era clar, trebuia sa imi incerc norocul la o cursa invers dupa dictonul “start-nebun-s'apoi-'om-mai-vedea”. Sa imi rup bratele la inot, sa pedalez la limita epuizarii si apoi sa sper ca mai am cu ce sa ma tarasc spre linia de finish pana nu vin razboinicele din spate :)  

Usor de zis …

Dimineata m-a gasit intr-o stare de nerecunoscut: rau de la stomac si emotii mari …toti cunoscutii ma incurajau si imi spuneau ca au incredere ca voi face o super figura, iar asta in mod ciudat ma afecta foarte tare. Ma simteam sufocata de toata harmalaia, asa ca intr-un final m-am refugiat in lac, aveam nevoie de un pic de liniste. M-am dus pana in milocul lacului si acolo am stat cateva minute privind catre verdele padurii de pe mal. Transfier, suntem aici, doar tu si cu mine, hai sa ne (re)cunoastem!

Inotul  0:39:32. Imbunatatire fata de anul trecut: 7 minute

M-am pozitionat astfel incat sa am o linie dreapta catre prima baliza, caci eram decisa sa nu mai inot cu supliment si eram gata sa infrunt grosul plutonului si sa imi iau cateva scatoalce pentru un timp bun. Bataia e rupta din rai :P

Am profitat din plin de apa transparenta care iti arata in toata splendoarea picioarele colegilor inotatori dar si bulele ramase in urma. Am luptat cu indarjire si mi-am pastrat pozitiile. Am sprintat ca sa prind plasa altor colegi si am privit in permanenta dupa balize ca sa ma asigur ca nu ma indepartez de la linia ideala. Pe scurt, am facut tot ce nu fac eu de obicei intr-o cursa :)

Am mai taiat un pic din motoare doar atunci cand am ajuns la ultima baliza. Mai aveam poate 400 de metri si mi-am permis pentru prima data sa admir tot ce se intampla in jurul meu. Lumina soarelui intra intr-un unghi perfect in lac, formand raze si umbre care se perindau sub ochii mei. Mi se parea incredibil …aproape ca “vedeam” cum aluneca lacul pe sub mine, dandu-mi o senzatie de viteza, ca atunci cand privesti pe geamul unui tren care trece rapid printre copaci. 

Cu starea asta usor boema, dar cu plamanii urland am iesit din apa si am aruncat un ochi pe ceas. Nu am apucat decat sa vad ca timpul incepe cu “3” si am simtit ca m-a aruncat lacul asta direct in oala cu fericire. In sfarsit, in sfarsit!! Acesta e inotul pe care il merit, pentru care am muncit in ultimul an de la accidentarea de la Fara Asfalt.  Sper ca acesta este doar inceputul…

Cu supradoza de adrenalina si fericire in vene am urcat catre tranzitie cat se poate de indarjita. Nu stiam atunci insa iesisem a 3 a din apa. Planul meu de triatlon “start-nebun-s'apoi-'om-mai-vedea” mergea deocamdata de minune.

Bicicleta 3:58. Imbunatatire fata de anul trecut: 32 de minute

Boon, boon …urmeaza partea a 2 a din planul meu altfel: trebuie sa pedalez in tromba. Din fericire de la Ironman incoace exersasem de cateva ori principiul asta, caci au fost multe antrenamente in care am tras de pedale privind exclusiv la monitorul HR ca sa ma asigur ca nu “pasesc catre lumina” dar fara sa ma mai uit la vitezometru.  Stiu ca cifrele mari sunt de fapt doar bariere artificiale din mintea mea, si stiu ca de fapt puteam sa pedalez si mai bine de atat, insa mai lucrez la partea asta cu increderea.

Pe prima parte am incercat sa imi recapat suflul, si am negociat un armistitiu cu stomacul meu…reusind intr-un final sa mananc un baton de cereale si 2-3 jeleuri. La Cumpana (km 20) aveam deja 6 minute castigate la bike fata de anul trecut si asta m-a bucurat nespus. Imi doream un rezultat bun in clasament insa ce vroiam de fapt era sa vad la final de sezon un progres, o “masura” a muncii depuse cu multa sudoare si multe sacrificii anul acesta. Era foarte important sa vad cum se scutura minutele fata de anul trecut unul cate unul!

La scurt timp insa am avut ocazia sa ma intreb daca chiar nu conteaza si clasamentul ala …un pic mai mult :). A trecut ca o vijelie pe langa mine Adel scotand fum din pedale. Primul instinct a fost sa ma iau dupa ea, stiam ca bicicleste bine insa m-am gandit ca merge atat de rapid doar la “impresia artistica”. 2 minute mai tarziu m-am lamurit ca de fapt asta e ritmul ei. Nu pot decat sa o felicit, este cu adevarat de admirat!

Am privit din urma cum se indeparteaza mancand pamantul si m-am resemnat inapoi in rtimul meu “nebun-dar-nici-chiar-asa”.  Adel urma sa castige cursa, asta era clar!

Nici nu mi-am adunat bine gandurile ca a trecut pe langa mine si Otilia. Aproape m-a pufnit rasul si mi-am dat seama ca strategia asta a triatlonului invers e nasoala, pentru ca stai mereu cu spaima asta ca te prinde cineva din urma. E mult mai fain sa fii tu la panda, dar hei …"ce m-a adus pana aici nu ma va duce mai departe", asa ca am inceput sa apas si mai tare pe pedale tinandu-ma dupa ea.

A urmat urcarea aceea de poveste pe Transfagarasan pe care am savurat-o din plin. Am spus asta anul trecut si o zic din nou…sa pedalezi pe drumul asta, in liniste deplina fara masini pe traseu …sa te bucuri si sa suferi atat de rau in acelasi timp este … de nepretuit!

In varful muntelui am tras o foita de vant pe mine si apoi am pornit la vale cu incredere. Anul acesta cel mai mandra sunt de modul cum am inceput sa cobor. Daca anul trecut fusesem lanterna rosie la aspectul asta, acum, dupa nenumarate exercitii timpii arata ca am fost la doar cateva secunde de cea mai buna coborare la feminin. Asa Da!

Intre timp ajunsesem din nou pe locul 2, dar mi-am dat seama ca planul meu cu “ma tarasc eu cumva la alergare” necesita si mai multa distanta intre mine si fetele din spate.  Asa ca am bagat si mai mult capul intre umeri si am inchis ciclocomputerul. Pe aceasta ultima bucata valurita inapoi catre tranzitie am suferit mult insa am m-am concentrat doar pe “urmatoarea curba” si “urmatorii metrii” iar intr-un final am zarit de departe tranzitia. Uff…ma simteam oribil, ca si cum tocmai as fi urcat si coborat un munte imens, ha ha …

Alergare si trepte - 1:58. Imbunatatire fata de anul trecut: 17 minute

M-am fastacit putin la rastel, dar am plecat cat de repede am putut direct “in tromba” ca sa nu le dau picioarelor timp sa se dezmeticeasca. In fata Adel era deja pe drum pentru locul 1 si nu mai putea fi prinsa, insa dupa mine venea …potopul :). Sau doua potopuri chiar, nici nu stiam daca sa imi fie mai frica de Ioana sau de Otilia, caci amandoua sunt mai alergatoare. In plus … mi-am imaginat ca daca (se) vor alerga impreuna vor putea sa traga una de cealalta. Era clar … urma o alergare de pus in rama!

Pana una alta, aveam de rezolvat o problema presanta. Daca as fi stiut la cat timp in spatele meu sunt fetele as fi putut poate sa imi permit o pauza de tufis. In situatia mea insa, fara informatii acel minut de pauza era un  lux pe care nu mi-l permiteam. Cat de mult imi doresc eu locul asta 2? Am ajuns la primul punct de alimentare (km 3), si am gasit raspunsul: am insfacat o sticla cu apa, am mai asteptat cat sa ies din raza vizuala a voluntarilor si … in plina alergare …bla bla bla. Pretul Medaliei :).

Mi-au trecut prin minte cateva ganduri. Primul a fost …”iarta-ma mami!”, al 2 lea a fost “poate ar fi bine sa investesc intr-o pereche de jambiere de alta culoare …galbene eventual”. Al 3 lea a fost … “hai ca nu a fost atat de greu” - ani de zile citisem despre botezul triatlonistilor si imi imaginam ca va fi mult mai traumatizant.  M-am clatit in plina alergare cu apa si apoi am pornit si mai indarjita spre deal. Fir’ar sa fie … acum chiar ca merit titlul de “vicecampioana nationala” in cursa asta ;)

Intre timp primesc niste informatii, fetele intrasera impreuna in tranzitie cu 8 minute in urma mea. Minutele erau putine …putine rau! M-am simtit din nou stinghera in situatia asta atipica pentru mine, eu de obicei urmaresc nu sunt urmarita. Dar asta a fost cursa asta …m-a scos din toate zonele de confort posibile. Intre timp ma durea cate ceva la fiecare curba, dealurile (si ce dealuri) imi puneau la incercare vointa iar stomacul ameninta cu o revolta la fiecare punct de alimentare. Nu am mai mancat nimic …am baut doar apa si cola in ultimele 3 ore de cursa.

Am urcat ultimul deal strangand din dinti, am privit in urma si tot nu era nicio urma de “vijelie”. Am pornit pe ultima coborare pravalindu-ma la vale. Deja nu imi mai simteam picioarele, iar un piticel de pe creier imi zicea ca imi pot permite sa incetinesc. Alergam repede … uneori cu 14-15km/h …cu cat mai repede ar putea sa mai alerge una din fetele astea ca sa ma prinda? Totusi nu am dat ascultare piticelului si am apasat si mai tare pe acceleratie. Am zarit scarile care duceau catre finish si am aruncat o ultima privire in spate. Tot nimeni!

Am urcat cele ~200 de scari pana la prima platforma intr-un mers alert, as fi vrut sa mai alerg dar nu mai aveam plamani si picioare. Atmosfera si incurajarile celor de acolo mi-a mai dat un pic de vant sub aripi asa ca am alergat urmatoarele cateva trepte ajutandu-ma pe alocuri de balustrada.

Ultimul rand de scari insa m-a naucit. Am simtit ca o sa ma prabusesc pe treptele acelea aproape verticale si m-am oprit ca sa ma adun cat de cat. Chiar nu imi amintesc cum am urcat ultimele cateva trepte pana la 395, ma bucuram nespus pentru linia asta de finish dar imi era imposibil sa exprim asta cumva. M-am intins pe cimentul cald imediat dupa covorul de cronometrare, la poalele omului de fier. Bine te-am regasit Transfier! Iti multumesc!

Cumva am ajuns pe marginea platformei ca sa ma sprijin de un perete. Cred ca m-a carat cineva acolo, dar nu stiu sigur. Intre timp o vad sosind si pe Ioana care arata cel putin la fel de fresh ca si mine …fusese foarte aproape asa cum am simtit desi nu o vazusem in spate.  

A 4 a proba a triatlonului: cea cu eprubetele :)

Cateva clipe mai tarziu, inca prabusita pe langa perete mi se baga sub ochi un formular. Are numele meu si este de la Agentia Nationala Antidoping care va face teste la primii 3 sositi de la feminin si masculin. Nu pot decat sa ma bucur, vrem sa concuram intr-un sport curat si acesta era totusi campionatul national de half. Recunosc ca m-am simtit mandra (nu stiu daca asa trebuia sa ma simt) ca am facut ceva demn de …un test. Cine ar fi crezut acum nici 4 ani cand am decis sa ma reapuc serios de sport?

Am apucat sa ma schimb de haine si apoi am plecat toate fetele cu masina pana in camera de hotel unde urma sa se intample procedura alaturi de cei 2 reprezentanti de la ANAD. Eram toate trei epuizate dar am profitat de ocazie ca sa socializam la pahar de apa si o bere fara alcool (eu una am avut nevoie de ajutor ca sa produc lichid, caci epuizasem deja stocul la proba de alergare). 

Procedurile in sine au durat aproape 2 ore. A fost o experienta! Nicuna dintre noi nu mai facuse asa ceva asa ca ni s-a explicat protocolul foarte bine (totul se face dupa reguli extrem de stricte, doar tu ai voie sa pui mana pe kit, sa manevrezi totul, se fac declaratii, se pun probele intr-o anumita ordine, intr-un anumit dozaj, etc). Ah …si daca va intrebati, proba de urina se produce “cu martori” pentru a fi siguri ca este …proprie si personala. Wow, a fost cel mai exhibitionist moment din viata mea...

Recunosc ca pentru mine a fost totusi dificil. Imi fusese rau de la stomac toata ziua, manevratul cu tot felul de recipiente nu a ajutat cu starea mea de greata, iar cand am vazut si acul si cele 2 eprubete imense de sange mi s-a facut rau. Fetele m-au incurajat ca sa trec cu bine si peste aceasta “linie de finish” iar la completatul hartogariei deja imi revenisem complet. A fost amuzant ca a trebuit sa ii explic tipului de acolo ca nu sunt legitimata si nu apartin de un club …era foarte surprins dar asta e sportul nostru. Poate peste cativa ani fetele care vor veni din urma isi vor permite sa se numeasca doar “triatloniste” si nu vor trebui a 2 a zi sa salveze planeta la birou.

Am incheiat ziua la festivitatea de premiere (locul 2 la feminin si locul 58 din toti transfierii) si am tras linie oficial si la sezonul 2016. Sunt foarte multumita de rezultat, si recunoscatoare pentru tot sprijinul primit ca sa fac din anul asta unul memorabil. Urmeaza 2017 si stiu ca … "ce m-a adus aici, nu ma va duce mai departe", asa ca …am treaba!

Multumesc pentru poze: Radu Cristi (donez amintiri), Mihai Oprescu (Dabix), Bodgan Popa

Comentarii

Imediat dupa ce ti-am citit povestirea, ma gandeam ce mi-a placut mai mult? SInceritatea faina prin care ne-ai scufundat la inceput, cautarea de senzatii si tactici noi prin care ai vrut sa traiesti din nou nebunia asta a ta, hazul (de necaz) la proba de alergare :) , bucuria de a depasi obstacolele trecutului (coborarile pe bicicleta), dinamismul povestirii care m-a tinut prins pana la final? Mi-au placut toate, ce mai! Recuperare usoara, succes in continuare si sa te vedem concurand in Hawaii la anul in Octombrie! na, c-am zis-o!

Hai ma Sasha, lasa prostiile :P. Am auzit ca Hawaii-ul e mai frumos in ani bisecti :P. Poate 2020 

deci nu-s singurul care ii zice de Kona. Eram sigur :D. Felicitari si chiar cred ca o sa ajungi acolo in anii urmatori

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.