Triatlon cu noroi. No (small) stress

In concluzie, nu mai vreau sa merg la curse de MTB. Sau macar nu la MTB cu noroi si traseu atat de dificil. Sau la tri MTB cu noroi si …. pe distanta lunga. De fapt … nu imi place sa ma dau cu bicicleta, si nu mai vreau sa mai fac asa ceva niciodata. Sau …..mai vreau? Hm… :))))

No Stress Triatlon Mogosoaia a fost o cursa grea care m-a aruncat la proba de bicicleta in fata primei tentative de abandon. Eram undeva cazuta intr-o balta care mirosea a caca de oaie, privind la bicicleta incarcata in noroi, si ma intrebam daca nu cumva asta e genul ala de batalie care nu merita efortul. Rezultatul acestui moment de “meditatie existentiala” il aflati mai jos. Spor la citit…

De incalzire

Am ajuns la Mogosoaia pe ploaie, cu emotiile la purtator. Imi faceam griji cu privire la traseul de bicicleta (foarte noroios), si ma temeam de o noua accidentare “tipic Andreea pe MTB” care m-ar scoate din peisaj inainte de Half Ironman.

De data asta, aveam alaturi de mine o bicicleta adevarata. Rose Bikes Romania si Alex Ciocan ma imprietenisera pentru cursa cu “Rose The Dutchess” (nu glumesc, asta e numele ei, si chiar i se potriveste :P), asa ca in teorie, aveam motive suficiente sa sper ca impreuna vom iesi cu bine (si cu ceva clasa) din mlastinile de pe traseu.  Am intrat in tranzitie alaturi de “maria sa” si m-am apucat de aranjat si re-re-aranjat in timp ce in jurul meu cativa colegi discutau despre ultimele informatii de pe traseul de bicla. Cred ca s-a folosit cuvintul macel pe undeva …Ce incurajator!

Dau sa plec la incalzire  dar imi amintesc ca, ar trebui sa ii spun cateva cuvinte bicicletei ca sa ne imprietenim (asa e traditia). Dar ce era sa ii spun? “Dear Dutchess, sper ca ti-ai pregatit dosul regal pentru o portie zdravana de noroi?” Sau, si mai bine “Rosie, draga … s-ar putea sa ne doara cursa asta un pic, sper ca nu te deranjeaza prea tare ceva abuz!” Nu aveam cuvinte …si eram speriata.

Sa inotam

Wow … uitasem cate bucati de coate si pumni zboara stanga si dreapta in faza asta a competitiei. Am luat, am mai si dat …asta e triatlonul! Stanga, dreapta, stanga, respir ...dreapta, stanga, dreapta, respir… sau auci …nu respir …imi iau un cot in cap sau un val de apa delicioasa in freza.

Asta e punctul cel mai greu, e momentul ala cand nu iti gasesti suflul, iti cauti in zadar spatiul personal si mintea iti spune ca e prea greu, ca apa e oribila, ca sunt balauri in lac, ca sunt O MIE CINCI SUTEEEEEE de metri si ca abia ai facut 30 de metri si iti vine sa o iei catre mal. Dar, anul asta stiu eu mai bine, caci am mai trecut prin nebunia asta, si am mancat antrenamente pe paine, si nu ma face pe mine un pui de lac, DA?

Dupa ce mi-am intrat in ritm m-am lenevit. Nu stiu exact cand s-a intamplat, dar mi-am pierdut concentrarea. Am facut repede o verificare de componente: respiratie – ok, picioare – aproape ok (ma deranja un pic tendinita de la sold), brate – pierdute in misiune caci mangaiau apa asa … cu delicatete si fara chef. A urmat un mic monolog subagvatic de repornire razboinica, mai aveam cam 700 de metri si am gasit butonul de  “nu te lasa!”.  A urmat o bucata minunata de inot (sunt foarte mandra), in care stiam ca inot repede pentru ca apa "se auzea" intr-un anumit fel. E greu de explicat, dar atunci cand esti atat de privat de simturi cu capul in apa, auzi viteza cu care inaintezi.

La mal privesc catre ceasul care imi arata 33 de minute, un timp cu 8 minute mai bun fata de ultimul tri din toamna. Wooo-hooo!! Iata ca o iarna intreaga de tehnica si intervale si cateva sute de iron-flotari mi-au adus un sambure de bucurie… Pacat ca restul cursei nu a mai mers la fel :)

A urmat o tranzitie pierduta in spatiu. Nu stiu ce s-a intamplat, dar mi-au lipsit cateva grame de concentrare si materie cenusie. Poate ca “am ruginit” peste iarna caci am pierdut aproape 4 minute in tranzitie... Alooooo!!! Am pierdut eu 4 minute, dar stiti ce fundite frumoase si simetrice aveam la sireturi??!! :D

Pe (sau pe langa) bicicleta

Chiar nu stiu cum sa povestesc ce a urmat. Am spus deja ca eram stresata rau, da? Pe prima portiune (inca asfaltata) chiar am tras bine la pedale, dar mi s-a cam taiat curajul la una din intersectii cand era sa ma pup cu un jeep pe traseu. O injuratura din aceea cu F mare, un gram de karma facut tandari si un pic de curaj pierdut deja… hai ca am inceput perfect. Hai, zen, Andreea, zen ca ne asteapta TechirghiolFest dupa curba!

Stiam ca va fi noroi, dar cumva nu ma pregatisem pentru baia de multime. Cei de la proba scurta erau deja pe traseu, iar campul de batalie era inghesuit, mocirlit bine si macinat de sutele de roti din prima linie. A fost foarte greu. Am cazut des (mici alunecari dar si trante zdravene), m-am oprit des pentru ca nu aveam pe unde sa ocoloesc colegii cazuti, sau pe cei care mergeau pe langa bicicleta. Am fost incurcata, am incurcat si eu pe altii, noroiul era o problema, dar noroiul si slalomul printre alti concurenti a pus capac.

In una din curbe am cazut cu totul intr-o balta (pardon, o piscina olimpica) presarata cu dejectii de la sutele de oi de la stanele din jur. M-a lovit mirosul, gustul si constientizarea ca am ajuns, cu siguranta, in culmea jegului din intreaga mea “cariera” de triatlonista. Am facut repede o verificare … ma julisem putin pe picioare in pietrele de sub apa, dar nu parea sa ma fi accidentat grav, DE DATA ASTA.

Anul trecut am luat decizia sa nu mai particip la triatloane MTB. Uitasem parca de ce, dar apa rece a baltii mi-a amintit ca nu am tehnica de MTB pentru un traseu curat, ce sa mai zic de un traseu ca acesta?  E o lupta in zadar… inotasem bine, stiam ca voi alerga bine, dar triatlonul are 3 probe, iar proba mea de bicicleta (aflata inca la inceput) era deja o caricatura. Mi-am amintit ca am cateva obiective de sosea de indeplinit anul acesta si ca am nevoie sa raman intreaga, si uite acolo, a inflorit pentru prima data ideea unui abandon. Mi s-a parut ca ar fi “decizia inteleapta”.

M-am ridicat din balta si am pornit mai fara curaj prin sleaurile de noroi alunecoase.  Nu aveam o problema sa renunt la competietie, nu (mai) aveam nimic de demonstrat acolo in mijlocul noroaielor, dar mi-am dat seama ca nu voi putea sa il privesc in ochi pe Alex Ciocan si sa ii spun ca am scos bicicleta aia de vita nobila din cursa fara o lupta cinstita.  Asa cum anul trecut la Fara Asfalt am intrat in apa de 13 grade si am inotat de mama focului ca sa nu imi dezamagesc antrenorul de inot, acum gasisem si o frantura de motivatie masculina pentru urmatorii kilometri de macel pe doua roti. E buna si rusinea asta la ceva….mai am nevoie de o “sperietoare” si la proba de alergare ca sa fie treaba treaba. Voluntari?  :)

Si am pornit, vijelioasa, atat cat s-a putut. Am strans din dinti, am tras de pedale, m-am oprit si am scos cu degetele cele cateva kilograme de noroi prins pe roti si in transmisie atunci cand a fost nevoie, am alergat cu zvac pe langa bicicleta pentru a trece de colegii cazuti, blocati sau cu defectiuni tehnice. Bicicleta s-a descurcat admirabil. Nu a protestat, nu a zici nici macar scartz sau tronc in ciuda abuzului evident. Eu insa nu aveam atata pedanta si deja bombaneam, uneori cu voce tare… Apropos, oare de ce nu m-am inscris eu la proba scurta? Elite, Elite mi-a trebuit mie??!!

Undeva catre finalul buclei ma loveste setea. Incerc sa iau o gura de apa din bidonul hands free de pe ghidon, insa o data cu ea gust si mizeria cu miros suspect de oaie de pe pai. Oh … as fi putut sa ma fastacesc un pic la faza asta insa brusc ma pufneste rasul. Sunt probabil acoperita din cap pana in picioare in urina si caca de oaie, si eu imi faceam griji ca nu o sa pot sa fac pipi pe mine la Ironman (da, la Ironman uneori triatlonostii fac pipi pe ei ca sa nu se opreasca la proba de bicicleta, nu vreau sa discut despre asta, OK?!). :) 

Atunci cand am ajuns din nou in tranzitie (dupa prima tura) m-a deprimat gandul  ca trebuie sa ma intorc pentru runda 2,  dar in mod ciudat, am mers infinit mai bine. In primul rand, parca mi-am amintit ca eu stiu sa merg pe bicicleta :), in al 2 lea rand cei de la tura scurta isi terminasera concursul asa ca traseul era liber, dandu-mi sansa sa aleg din timp trasa ideala. Si in ultimul rand, cred ca prinsesem un pic smecheria cu patinatul pe noroi si reuseam de multe ori sa ma redresez fara sa imi ies din ritm.

Hai, sa mai recuperam la alergare

Obosita eram, accidentata eram (un pic), murdara eram, dezhidratata eram (rau), ce sa mai, era cursa perfecta de alergare pentru mine! Mi-a luat un pic pentru a intra in ritm, dar apoi mi-am facut treaba decent pe distanta celor 10km. Am intrecut tot ce am prins in raza vizuala, dar stiam ca tranzitiile lenese si drama in doua acte de la bicicleta nu pot fi salvate nici macar de o alergare ca in povesti.

Am trecut linia de finish cu un mic sprint si cu un zambet chinuit alaturi de un coleg, si apoi am “sarbatorit” cu cateva secunde de ameteala si stari de voma.  

 

Timp final 3:03, pe locul 4, cu 33 de minute la inot (personal best, dar e doar inceputul :)), 1h 33 la bicicleta (no comment) si 52 de minute la alergare.  Asta a fost, nu sunt mandra de cursa asta (nici pe departe), da nu prea am ce sa fac. Stiu ca se putea un pic mai bine, daca as fi iesit la antrenamente cu MTB-ul anul asta, daca as fi avut un kilogram de curaj la mine, daca si cu parca... Pe moment mi-am promis ca nu mai merg la curse de MTB, dar ca de obicei, mi-a mai trecut supararea. Peste cateva zile pornesc din nou “la lupta” la Fara Asfalt, cu un traseu de 33 de km de bicicleta care se anunta cel putin la fel de palpitant daca ploua. Oricum, am auzit ca namolul face bine la ten, iar astazi o colega m-a consolat ca dejectiile de oaie sunt bio!

PS: Multumesc tuturor colegilor care m-au incurajat pe traseu. A contat mult! Ileana, Emilian, Cristi, Ioana, Alex, Adriana etc, etc etc, sa stiti ca v-am auzit si am primit putin din energia voastra, chiar daca eram mult prea obosita ca sa pot sa va raspund cu un zambet!

Multumesc pentru poze: Cetatzeanul.ro, Laboratoruldefotografie, Tibi Dobre. Travel Motion, BCR 

Comentarii

Bravo!!!

Andreea, iti recomand si tie ce vorbeam cu cineva legat de 7500. La astfel de curse e util sa te inregistrezi video la finish poate si in timpul cursei cu motive de ce sa nu participi.Apoi la anul inainte sa dai submit la formularul de înscriere sa te uiti la film ;)

Acum lasand gluma, felicitări pentru cursa! Dovada de putere psihica si motivatie e cand mergem mai departe in ciuda greutatilor prin care trecem. Fie ele si de oaie :-p

Da, am facut-o de oaie, cum s-ar spune :P

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.