Maratonul Vinului 2013 – Jurnal de biciclista in dificultate

Da, stiu, stiu …multi dintre voi m-ati avertizat ca Maratonul Vinului nu e chiar o simpla plimbare cu bicicleta printre plantatiile de vita de vie. Auzisem ca se urca mult, ca e foarte cald, ca e traseul dificil, dar eu sunt in cautare de motive ca sa pedalez mai mult, mai bine, mai cu spor pentru ca …deh…incerc sa ard niste etape (from zero to hero) in pregatirea pentru urmatorul triatlon.

La concursul asta ne-am inscris in gasca, ba am mai fost si “insemnata” cu logoul companiei unde lucrez :). Nu doar ca am refuzat sa aud despre motivele pentru care Maratonul Vinului nu este un loc pentru incepatori, dar am mai si facut lobby pe la colegi si prieteni ca sa vina cat mai multa lume. Vom merge impreuna, va fi “super amuzant”, vom simti un pic din spiritul de competitie…. Oh si in ce ne-am bagat!

Am pornit la drum cu o raceala la purtator. In seara dinaintea concursului am “abandonat” din varful patului cursa de alergare de la Corsul padurii (am scris aici) in speranta ca reusesc sa ma pun pe picioare pentru maratonul de bicicleta. La fata locului am aflat ca traseul a fost scurtat, dar culmea, are mai multi kilometri si aproape si-a dublat diferenta de nivel….Ups!

 Datorita noroiului, bucla initiala de 30 de km a fost scurtata la doar 17, si a fost strabatuta de 2 ori la proba “scurta” … un calcul rapid insemna ~35 de km si 850m diferenta de nivel… fata de hm… maxim 200m cat am mai urcat eu EVER pe o bicla … Asta da provocare :D

M-am asezat cuminte la coada plutonului si am asteptat marele start… La inceput a fost inbulzeala asa ca mai de voie sau de nevoie am urcat pe langa bicla primul kilometru. Cand s-a mai rarit situatia m-am urcat vitejeste pe bicicleta si mi-am propus sa urc dealul TOT fara sa ma dau jos …pedaland – evident – doar din pozitia sezuta. A fost o ambitie cel putin amuzanta ….prima urcare avea 7 kilometri … am strans din dinti cam 4-5 kilometri pana am inceput sa vad in ceata drumul plin de pietris din fata mea …  Langa mine fetele din gasca par la fel de sfarsite … o luam impreuna cand la pas, cand pe bicla sprand ca se temina urcarea “dupa urmatoarea curba” … si au tot fost cateva curbe … vorba unei colege de suferinta “pe cine pot sa dau in judecata pentru chinul asta”?

Pe ultima panta din deal (l-as numi deja munte, nu se mai poate!) dam de un fotograf … il rugam frumos sa nu ne faca poze in timp ce mergem pe langa bicla, el da din cap dar trage cadru dupa cadru … of, si noi speram sa ne putem lauda ca am rupt dealul asta in doua :D

Ajungem la punctul de alimentare unde doamna Tanta – un brand deja, din cate am inteles  - striga in gura mare ca ne da mici si carnati “neamule” in timp ce ne intinde tava cu banane si glucoza … la prima tura nu m-a deranjat, dar la a 2 a chiar mi-a facut pofta de mici ....data viitoare sper sa se tina de cuvant!

Isi ia revansa prin intretinerea unei atmosfere de sarbatoare. Rade si glumeste cu toata lumea care se opreste la alimentare, si ne surprinde cu urarea “bafta, sa fie cu finalizare” atunci cand pornim la drum…..aaaaa ….mda :D

De la doamna Tanta incepe coborarea… multi dintre temerarii pe 2 roti o rup la sanatoasa cu un zambet strengaresc intiparit pe fata …asta e rasplata pentru minutele bune de pedalat la deal. Eu….ei …eu incerc pe cat posibil sa nu le stau in cale in timp ce cobor ba pe langa bicicleta, ba pe bicla cu ambele frane stranse (dar stranse rau, imi si amortisera degetele pe manete). Sunt penibil de lasa atunci cand pedalez! E incredibil cum iarna reusesc sa cobor pante  negre la ski cu 50km/h fara sa clipesc (si uneori fara echipament de protectie), dar la bicla cum sar de 25 km/h la vale mi se pare ca sunt la un pas de o tragedie :D

Multa lume s-a plans dupa concurs de noroiul  lipicios si alunecarile de pe coborarea asta …eu sincer pare ca mi-am sters din memorie orice urma de detaliu… Nu imi amintesc nimic despre noroi, alunecari, balti si derapari spectaculoase. Tot ce imi amintesc este senzatia ca o sa ma duc in nas daca merg cu mai mult de 15km pe ora si decizia ca as prefera sa mai urc de 10 ori dealul de la inceput in loc sa tremur ca o mimoza.

Eram la km 10 cand primul biciclist de la “Elite” a trecut ca un fulger pe langa mine …el era la tura 2, deci la 27 de kilometri deja … Ma uit stupefiata cum coboara panta – cand, oare cand, voi putea si eu sa fac asa ceva?

Incet incet ma apropii de finish- pentru prima tura doar :D… Pe final am parte de putin asfalt asa ca indraznesc sa dau drumul la frane. Ma apuca un pic de curaj … viteza asta este senzationala, daca reusesti sa nu te mai gandesti la “drobul de sare”.

Ajung cu zambetul pe buze in centrul Urlatiului unde suporteri si organizatori se straduiesc sa faca atmosfera chiar placuta … intorc spre tura 2 fara sa ma gandesc nici o secunda ca as putea sa ma opresc si sa nu mai plec din nou pe micul Everest. Multi amatori s-au oprit in prima tura, eu …adormita de viteza din ultimii 2 kilometri si atmosfera de la checkpoint uit sa iau asa ceva in considerare….Nu-I nimic, mai tarziu pe la mijlocul dealului infinit o sa am mult timp la dispozitie sa ma intreb ce a fost in capul meu!

Tura 2 a fost parca mai crunta… la urcare m-am oprit des, am mancat ceva, am baut apa, mi-am schimbat tricoul, am cautat orice scuza ca sa imi mai trag sufletul… M-am consolat cu gandul ca baietii din gasca stau cam tot pe acolo … ma depasesc in viteza dar se si opresc des (stau de vorba, fac pene, o atentie, o maslina – nu pot sa inteleg cum de ma intanlesc de multe ori cu ei …rusinica mai baieti, asa mergeti voi la concursuri! :D)

La coborarea din tura a 2 a decid ca trebuie sa imi gasesc curajul pe undeva. Nu se poate sa cobor iarasi in felul acela aproape rusinos! Strang din dinti si dau drumu la frana din fata de tot. Inca strang pe jumate de cea din spate dar viteza e viteza nu gluma, iar zduncinatura de peste pietris este sora cu electrosocurile… nici nu vreau sa vad ce zice ciclocomputerul  asa ca evit sa arunc un ochi…hai ca se poate!

Undeva pe la mijlocul coborarii intr-o curba ma dezechilibrez si cad… nu, e putin zis … ma preling peste deal de-a berbeleacul cu tot cu bicla. Prind cu mainile la nimereala crengile de la un tufis si ma agat precum o pisica …simt cum imi intra unghiile in tufis si tufisul in carne, dar nici nu poate fi vorba sa dau drumul la bucata aia de element stabil. In cadere imi incordez puternic corpul si ma apuca o contractie musculara incredibila la un picior…Raman agatata de tufis lungita pe spate abia respirand de durere incercand sa imi calmez carcelul …nu sunt straina de asa ceva, dar m-a luat pe nepregatite. 2 domni de la organizare vin sa ma recupereze din boscheti. Le cer sa nu ma miste pana nu imi revin, privesc catre cer si incerc sa imi calmez muschiul contractat. Cat stau acolo …domnii fac conversatie cu mine “ce bine ca nu te-ai lovit mai rau”, “mai devreme un baiat a cazut de’a dura tot aici”, “lasa ca nu mai ai mult si termini, fatuca” … ma pufneste rasul printre lacrimi … eu stau aici alungita peste tufis si astia o dau pe conversatie …

Ma ridic si constat cu bucurie ca sunt intreaga … si contractia musculara s-a linistit asa ca sunt gata sa plec din nou. Unul dintre domni insista sa conduca “fatuca” pana se termina panta asta mai abrupta ..imi ridica el bicicleta si o plimba cateva zeci de metri ..eu merg agale in spatele lui …nah, mi-a trebuit mie maratonul Vinului!

Pe ultimii kilometri vine o noua urcare ..ciudat este ca nu imi aminteam de ea la prima tura. Mai si ce urcare, cat mai am oare pana scap? Gasesc cativa parteneri de suferinta sub un copac la umbra … nici nu mi-am dat seama pana atunci ce cald s-a facut! Trec mai departe indarjita … trebuie sa se termine curand … si o sa fie o vale cu asfalt ..stiu sigur ca trebuie sa fie ceva asfalt la un moment dat!

Ajung apoteotic la valea minunata, cu asfalt proaspat si circulatie oprita. Dau tare la pedale pentru ca am un ultim dor… vreau sa imi bat recordul personal la viteza maxima pe bicicleta… trebuie sa sar de…atentie…. 40 km/h …:D

 Stiu ca nu pare mult pentru un biciclist, insa pentru mine pare ceva la limita suicidului. Strang din dinti, dau din picioare, stau cu ochii pe vitezometru care ajunge la 39.8 si … acolo ramane… Iau ultima curba si ajung la finish … n-a fost sa fie “cu finalizare”  vitezista…. o lasam pe data viitoare!

 Timpul arata 4:10 minute … si clasamentul ma plaseaza pe locul 39 din 54 de fete neinfricare … mult mai bine decat la Prima Evadare si proba de bicla de la Fara Asfalt ..Incet incet ma apropii de podium ..pazea fetelor, voi fi de neoprit peste cam …hm…20 de ani :D

Tags: 

Comentarii

Nu chiar 20 de ani ...sa vedem chiar si la anul

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.