Pentru o iarna sanatoasa faceti miscare pe cod portocaliu! La Gerar 2014

“Daaaa mami, promit ca ma imbrac bine. Daaaa, stiu ca nu e bine sa racesc in perioada asta! Daaaa frate mai mare, o sa fac duatlon (lopata + alergare) si da, stiu ca bate vantu rau, e ok, crede-ma! Da prietena buna, fii fara grija ca nu o sa ma intorc cu degete lipsa!”

Cam asa decurgeau discutiile sambata, cu o zi inainte de startul Semi-maraton Gerar, in plin cod portocaliu sau rosu sau ...cine mai stie exact? In jurul meu, toata suflarea ne-alergatoare isi facea griji in mod nejustificat. De fiecare data cand primesc sfaruri din astea un pic prea conservatoare, zambesc amintindu-mi de copilaria mea (si a voastra, sunt sigura) cand ieseam afara in timpul iernii si faceam cazemate de zapada, ghetusuri in mijlocul trotuarului si intreceri cu sania. Atunci nu se agita nimeni ca e “cod” (si  credeti-ma, in orasul meu natal iarna nu e ca vara :)), si nu ieseam baricadata in goretex-uri si windbrakere. Stiu sigur ca ma intorceam in casa cu hainele ude si apoi inghetate bocna, cu obrajii rosii si cu chiciura in par, dar cu un zambet imens pe fata.

Cu totii am trait asa, dar am uitat! Acum ne speriem de fiecare firicel de ploaie, de zapada, de vant, de canicula, de orice.  Atunci cand ies la alergat in conditii mai putin optime, va spun sincer ca o fac pentru a recapata putin din bucuria anilor de demult. Este minunat sa alergi iarna, respirand aerul acela curat si calcand “din greseala” prin cele mai mari balti, in cele mai inoroiate alei si cele mai inalte troiene. E ca si cum poti sa fii din nou copil, doar ca acum iti speli singur hainele :).

Pe masura ce sfaturile ingrijorate sau sceptice cresteau in intensitate, eu abia asteptam sa alerg! Priveam pe geam la nametii adunati peste masinile din parcare si nu puteam sa imi sterg un zambet obraznic de pe buze.  Voi alerga si va fi SUUUUUPPPPERRRR!

Asteptam cu multa nerabdare aceasta competitie, prima din 2014, insotita de emotiile unui nou inceput. Ca niciodata, nu mi-am impus obiective de timp sau clasament,  vroiam doar sa alerg pe intregul traseu de 10.8km intr-un ritm constant (asadar fara opriri rusinoase ca anul trecut) si sa termin alergarea energizata si fericita.

Atunci cand am ajuns in parcul Politehinicii mi-am confirmat ca familia alergatorilor este una in care as vrea sa traiesc inca multi ani de acum inainte. Participantii de la proba mare (de semi, 21km) alergau de zor cu zambetul strengaresc pe buze in grupuri de cate 3 (aceasta a fost regula probei), muzica bubuia din difuzoare si voluntarii faceau o atmosfera de nedescris...Yuhuuuu .... Gerar!

In vestiar, m-am echipat in ritm destul de lent osciland asupra deciziilor vestimentare :). Instinctul imi spunea sa las in ruxac majoritatea echipamentului, dar in jurul meu lumea se baricada ca de “cod”.  Intr-un final am decis sa imbrac minimul necesar si foarte bine am facut, caci dupa  2-3 minute de alergare principalul inamic nu mai este frigul ci supraincalzirea si transpiratia. Asadar, in caz ca doriti sa reaplicati:

lenjerie intima sport

pantaloni lungi

sosete de alergare (subtirele)

pantofi sport de trail

o bluza termica cu maneca lunga (base layer)

o vesta polar foarte subtire

windstopper

ceva la gat, caciula si manusi

ochelari de ciclism care insa nu au facut fata distractiei si au fost “retrasi din misiune” dupa primii 2km de pandit printre lentilele aburite :)

La toate astea am adaugat piesa de rezistenta – indspensabila pentru mine la orice activitate sportiva de toamna pana primavara – si anume jambierele de balerina (leg warmers). Eu port aproape mereu asa ceva pentru ca ma protejeaza de frig, noroi, zapada, vanatai (la bicla mai adauga un strat de protectie pentru tibie :)) si in plus arata foarte cool. Astfel de jambiere mi-au adus porecla de SandyBell :) asa ca nici prin gand nu imi trece sa ma despart de ele – se gasesc la orice magazin de accesorii sau pantofi si costa foarte putin :)

La start am plecat din spate intr-un ritm moderat. Mi-am propus sa alerg astfel pentru a “testa” terenul si a ma asigura ca imi incalzesc bine genunchii mofturosi.  Am dedus imediat ca timpii vor fi mult diferiti in astfel de conditii (zapada avea 10-20 de centimetri, iar norii scuturau o ninsoare deasa si umeda) asa ca am incetat sa mai privesc spre ceas si m-am concentrat strict pe respiratie si fixatul pasilor in zapada. Alergam cel putin cu 10% mai incet decat de obicei si am ramas destul de departe de plutonul fruntas insa am estimat (pe buna dreptate) ca ma voi reintanli cu vitejii si vitejele zapezii undeva pe la tura 3 :)

Am alergat in ritmul meu fara sa imi pese de “competitie”. De mai multe ori voluntari sau cunoscuti mi-au strigat pe ce loc sunt. Cifrele variau de la 4 la 6 probabil si datorita faptului ca imbracamintea “maxi” facea destul de grea identificarea fetelor de pe traseu. Am decis inca de la finalul buclei 2 ca nu imi pasa de aceste cifre. In fata mea alerga de mult timp o colega dar pur si simplu nu aveam chef sa fortez pentru un loc in plus sau in minus. Alergam de placere, multumeam voluntarilor si ma ambitionam sa alerg cat mai corect (daca nu acum, in conditii de nivel avansat, atunci cand sa iti pese de “forma” corecta? :) ). Ah …si din cand in cand mai cantam cu voce tare cate un vers doua, resimtind (inca) din plin lipsa muzicii din urechi. Nu am crezut niciodata ca va fi atat de greu sa “ma las” de alergatul cu casti…

In ultimul kilometru Alex mi-a strigat de pe margine ca in fata mea sunt 2 fete care “se tin de burta rupte de oboseala”. Am zambit si am dat din cap in semn de “lasa” – pur si simplu spiritul de competitie nu era cu mine, si eram si eu destul de obosita (nu ma tineam inca de burta, dar alergatul in conditiile astea imi obosise foarte mult muschii si imi pusese genunchii la grea incercare).

Am continuat privind printre genele pline de gheata si chiciura catre cei din fata mea. Am distins cu greu conturul unei colege de care parea ca ma apropii din ce in ce mai mult. Am incercat sa imi iau ochii “de la ispita” si sa imi amintesc ca nu are rost sa fortez pentru un loc 5 sau 6, dar pur si simplu au inceput sa ma “manance talpile” vazand cat de aproape era si cat de incet incepuse sa alerge.  Am “rezistat” vitejeste in spatele ei inca 2-3 minute, insa undeva pe la kilometrul 10.6, cu linia de finish in zare si inspirata de muzica din boxele de la “primire” pur si simplu m-am aprins ca un tauras caruia i se arata o panza rosie :).

Am intrat in depasire si am intins pasii ca pentru o cursa de 100 de metri sprint. Langa mine colega a raspuns pentru cateva secunde provocarii insa am stiut din momentul in care am apasat pe “buton” ca nu avea cum sa ma prinda din urma. Cu 10 metri inainte de finish am zarit si tinta cu numarul 2 alergand la limita epuizarii fizice, insa era prea tarziu sa o mai prind din urma … mai bine, un loc unu ar fi putut sa mi se urce la cap :)

Am trecut linia de finish cu inima undeva pe la 195 si pentru cateva secunde am crezut ca ma voi prabusi langa voluntari. Nah, ca mi-a trebuit mie sprint! :). Au urmat felicitarile, imbratisarile si pozele artistice … aratam ca si cum as fi facut o expozitie la polul nord si fotograful de serviciu a fost incantat de subiect.

Rezultat final –  59:25, locul 5 la general si locul 2 in categorie (din 45 de fete inscrise si 34 prezente la start).

Asta imi aminteste de un ultim mesaj, pentru ladies, pe care am decis sa il scriu in ciuda faptului ca s-ar putea sa agite putin spiritele:

Doamnelor, ce s-a intamplat de nu ati mai venit la cursa (11 DNS la fete fata de 6 la masculin)? Deduc ca unele dintre voi s-au speriat de cod in mod nejustificat si imi pare tare rau ca nu ati venit la distractie. Trebuie sa ne ambitionam un pic mai mult, noi intre noi, fetele neinfricate, si sa ingrosam randurile la start pentru a taia din radacina comentariile nefericite ale barbatilor care nu iau in serios sportul la feminin. La putin timp dupa ce am coborat de pe podium, mi-a fost dat sa aud din partea unui posesor de “cojones” ca la fete e “foarte usor sa ajungi pe podium”. Pe moment am dorit sa il invit la o saptamana de antrenamente cot la cot ca sa vada cat “foarte usor” am muncit eu pentru acest "banal" loc 5 … dar mi-am amintit ca sunt o lady si mi-am vazut mai departe de treaba fara sa ii spun cateva cuvinte colorate.

Asadar doamnelor, va doresc spor la antrenamente, diplomatie cat cuprinde si un pic mai mult curaj. Sper sa ne vedem in numar mai mare data viitoare :)!

Multumesc pentru fotografii Laboratoruldefotografie.ro si Paul Benchea

Tags: 

Comentarii

N-ai niciun buton de like pe aici? Un mare LIKE pentru cursa ta şi unul la fel de mare pentru felul în care ai povestit-o. Devii tot mai expertă în ale sportului, felicitări!

Multumesc de urari. cat despre buton, de mult timp imi tot spun ca voi gasi timp sa imbunatatesc blogul si sa adaug cateva "module" cool precum "like on facebook" ... din pacate nu prea m-am mobilizat, dar ... candva ... intr-o zi de recuperare, poate poate :):)

Felicitari Andreea pentru cursa si la cat mai multe curse usoare cu podium :D

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.