5000 de metri cuceriti milimetru cu milimetru. Aqua Challenge 2014

Nimic nu poate fi mai greu de atat (sper)! A fost o lupta pentru fiecare centrimetru inaintat, o cursa in care curentii marini si valurile foarte mari nu iti permiteau nici macar o secunda de liniste. 5000 de metri in care marea te pedepsea pentru fiecare moment de moleseala ducandu-te in directia gresita sau aruncandu-te inapoi de unde ai venit. Nu de putine ori am “urcat” un val ca sa pandesc dupa baliza doar ca sa constat (cu tristete) ca ma aflu in acelasi loc unde eram si cu 5 minute in urma. Nu de putine ori m-am gandit ca am ajuns intr-un punct imposibil de cucerit. Dar totusi am reusit sa termin cele 3 ture, epuizata fizic si mental. Secretul nu a fost tehnica mea de amator, nici forta musculara de scobitoare care abia face 2 tractiuni legate, ci doar doza extra de nebunie si incapatanare. Am reusit sa termin in concurs care a avut o rata de abandon de peste 30% (si peste 50% la fete) doar pentru ca stiam ca nu pot accepta o nereusita acum, cu doar 2 luni inainte de Ironman, cand increderea mea subrezita de accidentari si recuperari are nevoie de orice dram de succes.

Awesome swimmers inside

(trad: Inotatori fantastici inauntru). Dupa ce anul trecut am inotatat pentru prima data 1500 de metri la Aqua Challenge, anul acesta m-am tinut de promisiune si m-am pregatit pentru  proba “adevarata” de 5 kilometri. Da …distanta e fix atat de lunga pe cat suna!  Nu mai inotasem niciodata atat, insa pregatirea pentru Half-Ironman si apoi Ironman m-a dus incet incet in directia cea buna si experienta anului precedent imi spunea ca va fi o cursa usoara (mda …).

Am gasit alte 3 fete speciale care isi doreau la fel de mult sa ajunga la concurs in ciuda lipsei de timp si am pus la punct un plan indecent: trezit la 4 dimineata, condus pana la 8, luat kit de concurs, facut incalzire, start la 9, inotat 5000 de metri, mancat o inghetata si condus inapoi spre casa. O nebunie de o zi, dar asta e genul de “iesire la mare cu fetele” pe care o voi prefera oricand.  Ca sa sarbatorim evenimentul pana la capat soferita noastra a si lipit un sticker pe masina cu “awesome swimers inside” :).

A fost obositor, insa am ajuns cu bine in Mamaia, si am constatat cu surpirza ca marea nu semana de loc cu lacul acela linistit de anul trecut. Acum plaja mirosea a furtuna, nori grei se adunau peste larg iar valurile erau uriase. M-as fi panicat, dar eram atat de adormita incat nu am procesat prea bine informatia.

Abia atunci cand am intrat la incalzire si am incercat sa inot contra curentului mi-am dat seama cat de grav e. Priveam cum una din colegele mele inoata pe loc de cateva minute bune, iar apoi am inteles ca la mal (unde se spargeau valuri) in directia “stanga” (curentul tragea catre dreapta), era aproape imposibil sa inaintezi. Am iesit din apa cu un zambet strengar pe buze si le-am spus colegelor mele mai panicate urmatoarea fraza “stati fara grija fetelor, nu inoata nimeni 5000 astazi!”.  Din punctul meu de vedere conditiile nu erau propice pentru o cursa de acest fel si am crezut fara nici un dubiu ca  proba va fi anulata, amanata sau modificata substantial.

Startul s-a tot amanat, caci organizatorii sperau intr-o inbunatatire a conditiilor. In cateva zeci de minute norii de furtuna au disparut, insa marea nu parea cu nimic mai prietenoasa.  Pe chipurile celor din jur se citeau tot felul de emotii. Cei foarte experimentati (la acest concurs vin foarte multi fosti si actuali inotatori de performanta, olimpici si campioni) erau concentrati si increzatori, insa amatorii (destul de putini la numar la probele lungi) aveau nuante diferite de palid in obraji :).  Eu eram de un calm necaracteristic, pentru ca sigur nu se tine proba. Apoi aud la microfon “dam startul in 5 minute”. Aaa… poftim?

Impreuna cu “fetele mele” ma pun chiar la coada plutonului. Startul comun de la proba scurta (1600m, o bucla sub forma de triunghi) si proba lunga (5000m, 3 bucle) aduna peste o suta si ceva de inotatori. Ne intrebam unul pe altul “ce facem?” Iar eu raspund sincer ca nu stiu. Nu am avut timp sa dau drumul la emotii, incerc doar sa ma concentrez. Voi incerca sa fac macar prima bucla, si sa ies in impreuna cu cei de la proba scurta . Voi incerca … nu stiu…nu stiu!

In timp ce intru in apa, ma gasesc langa Andrei Rosu si primesc cateva sfaturi bune. Imi atrage atentia asupra directiei curentilor (directiile, caci erau mai multe in functie de locul unde te aflai) si imi arunca un ultim sfat foarte util (“trage mult din brate atunci cand ai curentul chiar din fata, si nu te baza pe picioare”). Nu stiu de unde e sfatul asta, daca e adevarat sau nu, dar cumva in acel moment m-a ajutat sa imi adun curajul pentru ceea ce urma. Deci aveam un plan …oarecum. Ok. Hai!!

Ghid de surpravietuire pentru prima bucla

Stiti voi filmuletele alea de pe internet cu bobocii de gasca care se zbat sa urce o treapta inalta in timp ce “mama” ii striga de sus? Stiti cum dau din aripi si picioare cu disperare ca apoi sa cada de-a tavalugul inapoi? Ei cam asta era imaginea din fata ochilor mei :). Cei care plecasera inainte duceau prima batalie a razboiului – trecerea de zona de “intrare” catre triunghi cu valuri uriase care te aruncau inapoi in timp ce tu te zbateai de mama focului sa inaintezi. Era chiar amuzant, jur!

 Sar si eu intr-un val si dau cu indarjire din “tot” … Ce sa mai… aproape ca imi sarisera ochii din orbita de efort dar scot capul din apa si vad ca baliza care semnala inceputul traseului este fix unde era si mai inainte. Pun cu neincredere picioarele jos si dau de nisip …hm…. Nu e bine! Ma ridic si ma uit in spate. Fetele aveau aceeasi privire nedumerita ca si mine, caci eram fix in acelasi loc :). Privesc in jur si vad deja cativa oameni care sunt gata sa porneasca spre mal, iar eu ma intreb daca nu e mai bine sa ma bronzez pe un sezlong azi. Privesc peste valuri si vad ca totusi alti inotatori au reusit sa treaca de momentul asta dificil, asa ca trag o gura mare de aer si ma iau la bataie cu apa. Daca as fi putut, as fi tras si un strigat de lupta …

Cateva zeci de brate mai tarziu  ma intorc peste umar si vad ca totusi am trecut de acea prima baliza. In larg valurile sunt inca foarte mari iar curentul te impinge mult spre dreapta dar se poate inota. Am zis inota? Nu, rectific …se poate forja! Nu puteai sa iti permiti o secunda de “miau mic” caci valurile te-ar fi adus inapoi catre mal. Fiecare centimetru se cerea muncit, asa cum nu am muncit eu niciodata la un antrenament sau concurs de inot. Acolo, in primele sute de metri, in timp ce incercam sa tai valurile SI sa ma orientez catre o baliza pe care nu o vedeam mai niciodata am experimentat cu toate stilurile de inot posibile in incercarea de a gasi o solutie.  Mai cu picioare, mai cu brate, mai cu “high elbows”, mai cu tras drept, mai cu “lung nu morisca”, mai cu “morisca din brate”. Intr-un final gasesc parca o solutie care da rezultate, dar rupe din muschi. Imi ard bratele, si constat cu surpriza ca datorita curentilor puternici, daca nu tin bratele si degetele foarte incordate in timpul tractiunii marea ma pedepseste si imi intoarce palma sau degetele catre exterior cu forta . Auci … iata, solutie moca de inotat ca la carte, varianta “bataia e rupta din rai”.

Parcurg prima latura din triunghi si ajung apoteotic  la a 2 a baliza, undeva la 500 de metri in larg. Biata de ea se  zbenguia in valuri gata sa rupa legaturile.  Eu sper intr-o schimbare favorabila de curenti, insa dau de furcile caudine, caci valurile capata un unghi ciudat de dupa digul de stavilopozi si te lovesc in lateral cu putere.  Ei fir’ar … ca abia gasisem o solutie pe latura aialalta si acum tre sa gasesc o noua strategie!

Norocul meu este ca pot inota bilateral, si ca imi e indiferent daca scot capul pe stanga sau pe dreapta, dupa 2, 3, 4, 5 brate sau chiar mai multe. Decid sa respir doar pe stanga, cu spatele la larg in incercarea de a nu inghiti valul ala care pare ca vine fix din Turcia direct in plamanii mei J.  Oricum, intr-o astfel de “petrecere marina” inveti sa nu te atasezi prea mult de o gura de aer. Adica … ce sa mai, tre sa fii pregatit sufleteste pentru ideea ca sansele de a  inspira ceva oxigen la urmatorul brat sunt cam “fifty fifty

Imi gasesc oarecum un ritm. Oarecum. Imi ard neuronii de la concentrare caci nu te poti baza pe nici un fel de automatism aici. In jur sunt destul de multi inotatori, iar din cand in cand zaresc cate un salvamar leganat cu violenta intr-o barca. Inutil sa spun ca asta nu ar fi un moment bun sa te apuce un carcel sau un atac de panica. Apropos de atac de panica…. Hm… Am inotat pana aici fara sa ma gandesc macar o secunda ca imi e frica de apa, si fara sa imi pierd suflul.  Nah … poate ca m-am lecuit. Oricum stiu sigur ca dupa nebunia asta nu imi va mai fi niciodata frica nimic. Ar fi culmea :)!

Aproape am ajuns la a 3 a baliza iar eu constientizez ca trebuie sa iau o decizie. Inot prea incet pentru 1600 de metri (daca as vrea sa inchei concursul dupa prima tura) dar prea rapid pentru 5000. Inca nu m-am hotarat, nu imi dau seama daca pot sa sustin o astfel de lupta crancena inca 2 ore de acum inainte.  

Hai Andreea, decizie decizie decizie…Ok! Voi inota ca pentru 5000 de metri incercand pe cat posibil sa conserv din energie pana ajung la mal si inchei prima bucla. Acolo voi privi catre ceas, si daca arata sub 50-55 de minute plec mai departe.

Timpul limita “oficial” era de 2 ore jumatate, insa eram sigura ca in aceste conditii speciale organizatorii vor fi mai permisivi … Ar fi culmea sa te scoata din apa cu forta dupa ce te-ai chinuit ore in sir ca o balena naufragiata!

Ajung la aceasta a 3 a baliza impacata cu gandul ca urmeaza sa fac ultima latura de truinghi, care teoretic era fix in directia curentului. Asadar … urma sa prind “o calatorie aproape gratis” catre baliza.

Ok …recunosc ca era mai usor, insa am fost dezamagita sa vad ca nu era chiar “viteza gratuita”. Curentii erau inca suficient de puternici si trageau mult prea mult catre dreapta, asa ca exista riscul de a trece de baliza de la start. Mi-am odihnit un pic bratele insa mi-a fost foarte greu sa ma orientez, asa ca am constatat cu tristete ca intradevar depasisem baliza cu cativa metri.  A urmat o mica  incursiune contra curentului ca sa ma repun pe traiectoria corecta, iar apoi am pasit cu usurare pe nisip, clatinandu-ma datorita valurilor puternice si a neuronilor mei care uitasera cum e sa functionezi la verticala.

Ceasul zice 45 de minute. Poftim? In conditiile acelea, 45 de minute pentru 1660 de metri mi se parea un timp extraordinar. Ce inseamna sa nu ai de ales si sa nu poti sa “mangai apa pana trece proba”! :)

Fac o pauza de 10 secunde, imi clatesc ochelarii si pornesc la runda 2 …acum stiu exact ce ma asteapta, am un plan pentru fiecare latura si nu ma pot lasa complesita de incertitudine. Hai … se poate!

Daca muntele e prea inalt, gaseste o solutie pe dupa deal…

Bucla 2 si 3 isi urmeaza cursul firesc. Batalie cu valuri din fata pe prima latura, munca titanica pentru a trece de baliza 2 , apoi valuri din lateral pana la baliza 3 unde valurile par ca incearca sa te traga catre larg. Apoi un inot mai linistit ajutat de curent inapoi la baliza 1 si esti gata sa o iei de la capat pentru inca o tura. Daca scapi de carcelul de la laba piciorului drept care te chinuie de o bucata de vreme!

Este insa o  cursa lunga si solitara. Daca pe prima bucla era multa lume de la proba de 1600, pe aceste ultime bucle sunt de multe ori singura cu valurile. Nu prea am timp sa ma plang, caci in continuare trebuie sa ordon bratelor sa prinda apa cum trebuie, iar ele (bratele) incep sa fie cam neascultatoare. Mi-am intrat insa intr-un oarecare ritm. Am invatat sa anticipez valurile, sa gasesc un sablon dupa care sa incerc sa ma orientez. Anumite valuri trebuiesc taiate, altele trebuiesc urcate, e greu de explicat insa intr-un final inveti …nu ai de ales!

Ca sa uit de oboseala cant in gand. Ca de fiecare data se intampla sa fie o melodie care sa mi se repete obsesiv intre urechi. De data asta este “Just around the hill” a lui Sash …o melodie care spune ca undeva dupa deal vei gasi solutia la orice problema. Dupa deal, dupa val …tot aia :)! Asadar “if the mountain’s too high, the answer is, just around the hill”.

2 ore si 22 de minute  

Mai aveam maxim 200 de metri pana la mal insa nu mai puteam sa inaintez.  Nu era o problema in sine durerea fizica ci lipsa de agilitate mentala. Pur si simplu nu mai puteam sa gandesc, sa decid, sa execut! Ma termina psihic parul din ochi, caci undeva la ultima baliza valurile mi-au zburat casca de silicon de pe cap (pe bune!), asa ca am bagat-o “in san” ca sa o pastrez ca amintire si am inaintat cu buclele fluturant in valuri. Ma termina curentii, si valurile, si pescarusii care zboara pe deasupra mea ca vulturii pe la Discovery Channel. 

Fac un ultim efort sa zaresc printre bucle si ochelarii aburiti baliza, iar apoi vad o inotatoare aproape de mine. Este una din “fetele awesome swimmers”, care a venit de la mal ca sa ma ghideze cat de cat catre finish.  E minunat sa inot aproape de ea … mi se pare un ajutor divin! Mai trag cateva brate si zaresc nisipul sub apa.  Simt cum tensiunea si concentrarea se evapora si ma apuca o stare de fericire monstruasa. 5000 de metri ( ceasul meu spune 4800 caci una din balize a fost mutata catre interior pe ultima bucla), 2 ore si 22 de minute. Un timp nesperat de bun pentru asa conditii vitrege.  Locul 5 din … 5. Am fost ultima fata care a iesit din apa la proba lunga, caci alte 7 fete  au abandonat cursa (la start sau pe parcurs).  Pe lista figureaza 2 inotatoare profesioniste (campioane, stiti voi) si o instructoare de inot, asa ca sunt onorata sa fiu ultima pe asa o foaie pretioasa!

Este un castig de incredere imens pentru mine, caci stiu sigur ca nici un Ironman din lumea asta nu s-ar desfasura vreodata in conditii mai dificile de atat. Asa ca … Ironman, vin, sa nu cumva sa indraznesti sa ma surprinzi cu valuri din astea ca ne suparam!! 

PS: Nebunia asta se dedica fireste antrenorului de inot, Liviu Constantinescu de la Daimon Club. Acum un an jumatate am pornit impreuna cu el de la pluta, de la "suflam bule sub apa". La momentul acela am crezut ca distanta unui Ironman este la cativa ani lumina, iar astazi mi se pare o floare la ureche. Asadar...cu mii de multumiri, pentru "seful de la headquarters"! 

Tags: 

Comentarii

Felicitari Andreea! Ai fost intradevar o adevarata "awesome swimmer"!

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.