Winter zen la Winter Tri

Weekendul care a trecut, m-a adus fata in fata cu al 4-lea triatlon “Winter Tri”. In 2013 am facut o stafeta, aterizant pe penultimul loc :). Un an mai tarziu, plecam cu ambitii maxime la individual, doar ca sa ma dezumflu gasind bicicleta pe pana in tranzitie. In 2015 m-am luptat destul de vitejeste pentru un loc 6 la general, iar acum… ei acum…   batea la usa triatlonul, si eu pentru prima oara vroiam sa ma ascund sub o patura si sa ii spun ca nu sunt acasa!

Uneori se intampla sa fii prea obosit chiar si pentru o linie de finish. Se intampla sa ai vizite oficiale la birou (jobul 1) si biciclete  noi de asamblat la atelier (jobul 2) si antrenamente pentru un Ironman de facut (jobul 3) si nu mai ramane energie pentru o mica petrecere in mocirla, la Izvorani. Si totusi … cum as fi putut sa nu ma mai duc la un triatlon …si asa apuc sa fac doar 3-4 pe an!

Vineri seara cand am ajuns de la birou am scos “artileria grea” in speranta ca pot sa imi fac neuronii sa se puna pe o scurta pauza. Am cautat pe youtube muzica din aia pentru relaxare/ yoga, ba chiar am dat foc la o lumanare parfumata si … m-am pus in pat privind catre tavan si asteptand … zenul. Cei care ma cunosc bine stiu probabil ca sunt poate cea mai ne-spirituala persoana posibila iar meditatia, lumanarile si esentele si …chestiile astea nu sunt in repertoriul meu. Si totusi in seara aia as fi facut orice ca sa ma …zenific :D. Vreau sa ma zenific, dar vreau sa ma zenific cat mai repede. Alooo, cat mai repede, ca nu am timp :)

Cum-necum trec de noaptea aceea si ajung aproximativ zen la Complexul Olimpic Izvorani unde ma asteptau 5.3 km de alargare offroad, 13 km de pedalat si 500m de inot intr-un bazin.

Iau startul cu mult entuziasm (nu mai fusesem la un triatlon din august) si pentru cativa kilometri uit de toate grijile. Sunt doar eu acolo, cu padurea, cu funzele care fosnesc sub picioare, cu noroiul care se lipeste de pantofi pe alocuri si cu cele cateva vrabiute din copaci. Cine are nevoie de lumarari parfumate si yoga si alte chestii zenificatoare cand ai ... alergarea? :)

Inchei alergarea dupa 26 de minute si cateva secunde de zen, cu 1 minut si jumatate mai bine ca anul trecut desi nu simt ca as fi tras de mine. In treacat gandesc ca progresul se datoreaza doar conditiilor din padure – anul asta a fost un pic mai putin noroi. Totusi tranzitia arata suspect de plina, iar Alex ma suprinde cu o fraza de neconceput “stai super bine, abia de curand a plecat Balan”.  Cum de curand? Balan …Andreea Balan? Triatlonista care prinde podiumuri pe la balcaniade … Balan? Aaaa …

Ce credeti ca mi-a trecut mie prin gand in momentul ala? Eh? Oare m-am entuziasmat? Oare m-am gandit “bai, ce smechera sunt in ultima vreme la alergare, se vede munca din ultimele luni”, oare mi-am zis ca am o zi buna si ca o sa fac o cursa minunata? Oare mi-am zis ca merit sa vad acest timp acolo dupa atatia ani de antrenamente? Oare m-am facut ...zen? Ei, nu, NU pentru ca ar fi fost prea simplu si prea …matur din partea mea sa vad partea plina a paharului. Eu am gandit, fix, si exact, aceste cuvinte: “shit, am alergat prea tare, sa vezi ce mai tai eu acum la bicicleta!”. :)

Asta imi aminteste de un banc, despre modul cum femeile si barbatii vad diferit anumite lucruri. Cica un barbat si o femeie se uita in oglinda incercand fiecare in zadar sa incapa intr-o pereche de blugi prea stramta. Femeia se supara si gandeste “fir’ar sa fie, m-am ingrasat”. Barbatul ramane indiferent si gandeste “bai, au intrat pantalonii astia la apa”.  Eh …seamana izbitor si cu momentul meu de auto sabotaj din tranzitie, este?

Asadar … plec din tranzitie aproape demoralizata …fara motiv! Ma urc pe bicicleta si plec destul de bine initial dar stau cu “frica” drobului de sare …sa nu ma tai :). Trec pe langa mine cativa ciclisti dar nu imi da prin gand sa ma duc cu ei la pluton. Apoi imi dau seama ca am gresit amarnic … caci primul start are putini participant si sansele de “plasa” sunt limitate. Raman singura pe alei cu vantul in fata si ma resemnez intr-un ritm aproape penibil. Penibil, dar zen :)

Cei cativa km trec nememorabil cand brusc trece ca o vijelie pe langa mine un ciclist vijelios. Spune “buna dimineata” cand ma depaseste in pozitie aero (pe MTB!! tinea mainile pe furca …hmmm) iar eu il vad ca pe un dar divin. Acum, pe ultimul km, ma trezesc si trag un pic de pedale cat sa il prind din urma. Ma pun in spatele lui si ma uimesc de modul cum trece si prin gropi fara mainile pe ghidon…deci e un dar divin usor cam nesabuit … ce sa zic, darul nu se cauta de “dinti”, sper sa nu ne adunam amandoi dintii de pe jos pana in tranzitie!

Termin proba de bicicleta si refuz sa ma uit la ceas. Chiar si cu sprintul din ultimul km stiu ca am pedalat probabil mai prost ca anul trecut. Uff… Ma dezbrac rapid in tranzitie, iau casca de inot si ochelarii si fug cat de repede pot pana in incinta bazinului olimpic. Trec pe langa galeria impresionanta de “fete pe biciclete”, fur si de la ele o portie de zen, zambesc si incerc sa ma adun pentru 500m de inot.

La sedinta tehnica am aflat ca anul asta pentru prima data nu avem voie sa sarim in bazin. Mi se pare amuzant considerand ca anul asta pentru prima data chiar stiu sa sar (cat de cat) si …exersasem toata saptamana sariturile la antrenament.

Asadar ma preling in bazin si ma izbeste ca in fiecare an o stare de semi-lesin. Zau ca nu stiu care e povestea cu inotul la Winter Tri, sunt oare singura care se bulverseaza total? Poate e de la oboseala primelor 2 probe, poate e trecerea brusca de la frigul de afara la apa din bazin. Poate e faptul ca alerg in tranzitie si intru in apa cu inima undeva pe la 180 de batai pe minut. Nu stiu … dar in fiecare an e la fel! Aproape ca trebuie sa ma salvez de la inec in bazinul ala si nu reusesc sa imi intru in ritm.

Trag cat pot de mult dar nu reusesc sa ma linistesc. Apa se aude ciudat, peretele la care ma intorc e prea moale, apa e prea uda, eu sunt prea obosita si neuronii mei si-au amintit de toate grijile pamantului, acolo pe culoarul doi. Intr-un final imi termin treaba, ies semi-impiedicata din bazin si alerg de mananc pamantul pana la poarta de finish aflata pe partea opusa a cladirii. Bip, bip si s-a incheiat - o fetita de doar cativa anisori imi atarna de gat medalia de finisher si o portie mare de zen. 1:10:45 dupa ce imi promisesem un timp de sub 1:10 :)

Dupa finish urmeaza ceva discutii cu prieteni triatlonisti si o festivitate de premiere unde m-am ales cu un bax de bere - poate contribuie si ala la starea de zen. Clasamentul final spune Locul 2 la categoria de varsta si locul 5 la general feminin. Iar neuronii mei obositi imi spun ca au gasit o bucatica de zen acolo in padure si ca o pastreaza pana data viitoare. Winter Zen

PS: povestesc din cand in cand pe pagina de facebook liniadefinish cum mai merg antrenamentele pentru Ironman 2.0

PS2: multumesc pentru poze: Smart Atletic, Radu Cristi (donezamintiri.ro), Events Photographer si Bike Geek

 

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.