21 de km cu final aproape fericit. La Semi-maraton Bucuresti 2013

Am plecat de acasa duminica dimineata catre startul Bucharest Half Marathon destul de demotivata si blazata - unde mi se inecasera corabiile :) ? Avusesem o noapte agitata si ma simteam de toata jena… in mod cert nu urma sa fie o zi din aceea “magica” in care kilometri zboara!

Starea mea de spirit s-a intoxicat sambata seara inainte de culcare. Imi pregateam echipamentul cu zambetul pe buze si emotiile acelea minunate care preced orice competitie noua, si nu reuseam sa ma hotarasc ce pantofi sa port a 2 a zi (vesnica poveste, nu ma pot desparti emotional de pantofii vechi de alergare desi sunt rupti, tociti si in mod cert gata de pesionare). Am decis sa probez din nou ambele perechi si am constatat  ca pozitia de alergare (pe pingea) imi desprinde o rana din talpa pe care o consideram aproape vindecata. Nu…nu, nu, nu, nu, nu …. nu pot sa cred asa ceva! Joi la ultimul antrenament de inot am calcat intr-un support de metal (din vina mea) si mi-am “capsat” talpa chiar sub degetele de la picioare cu o incizie de aproximativ 2cm. Am stat cuminte urmatoarele 2 zile, iar mersul prin casa m-a incurajat sa cred ca nu a fost o mare chestie…aproape nici nu mai simteam rana. Cu pantofii de alergare insa mi s-a parut cumplit …pe moment m-am gandit sincer ca nu voi putea sa alerg a doua zi … Nu, nu, nu, nu …. nu se poate!

Am abandonat orice intentie de a pregati echipamentul si m-am asezat in pat sa ma uit la Eurovizion (yah ...i know, sa nu va aud! :D). Eram atat de dezamagita incat nu puteam sa ma mai gandesc la nimic legat de alergare … Am scris in postul anterior ca sunt pregatita pentru o revansa dar si pentru un esec la aceasta cursa…dar nu luasem in calcul ca s-ar putea nici sa nu termin cei 21 de kilometri.

Boon, am ajuns in Piata Constitutiei cu o stare de spirit cam plouata. Am rediscutat cu Alex punctele de “intersectare/ poze” pe traseu si i-am zis sa uite de timpii stabiliti. Nu cred ca mai pot discuta despre asa ceva… 

Ma intanlesc cu Blonda si Roscata, minunatele mele eroine gata de prima lor cursa de alergare. Ele reusesc sa ma binedispuna. Au privirea aceea in ochi, combinatia de “doamne in ce m-am bagat” si “wow …o sa alerg si o sa fie supppperrrr” … au un zambet imens pe fata si reusesc sa ma scoata putin din starea mohorata…sunt asa de mandra de ele … imi pare atat de rau ca nu o sa le vad in timpul cursei pentru ca alergarea lor de 3.5km incepe in acelasi timp cu semi-maratonul meu.

Decid sa imi fac incalzirea ca la carte si pornesc la alergat. M-a usturat in talpa cateva minute dar apoi am inceput sa uit ..asa ca … pot sau nu sa alerg 21 de km?… cred ca pot!… oare pot? …mai … o sa pot!!!

M-au izbit endorfinele din plin… cred ca asa se simte un ex fumator cand afla ca are voie sa mai fumeze o tigara…eram incantata! Deci pot sa alerg, dar … cat de repede? La fel de repede pe cat speram pana ieri? Ce fac cu caldura …se cam lasa cu transpiratie deja si e doar 8 si un pic… Cred ca e la fel de cald ca data trecuta … iar eu nu sunt fan soare … Ma uit la start la pacemakerii de 2:00 (au baloane legate de haine ca sa ii vezi de departe), simt o nevoie impetuasa de a ma departa cat mai mult de ei ..de parca cei 2-3 metri dintre noi la start ar putea sa ma ajute sa nu ii mai vad de loc pe durata intregului traseu…:D

Pornesc … pornesc un pic tare, dar ma iert pentru asta repede.  Alerg si ma intreb cat de repede sa alerg in cursa asta? Incerc sa imi refac in minte calculele de timpii intermediari pentru un timp mai bun ca in toamna (speram la 1:55) … aveam totul scris pe o hartie, dar hartia e acasa pentru ca am crezut ca nu mai am nevoie de ea… asa ca hai cu matematica: 5 X 8 e 40 si cu 30 X 8 impartit la 60 …si uite asa mai trec cateva sute de metri :):)

Alerg bine pana la intoarcerea de dupa Lia Manoliu … cred ca sunt chiar un pic sub timpul propus dar nu stiu sigur pentru ca ceasul imi arata ceva diferente de distanta fata de marcajul de pe traseu. Stiu sigur ca alerg ok pentru ca nu sunt fete in jurul meu …de loc. Am vazut unele in fata de tot pe contrasens dar alea sunt din alta liga… dar aici, langa mine … sunt singura intr-o baie de testosteron… si asta e de obicei un semn bun :)!

Ma ustura un pic in talpa rana dar as fi ipocrita sa zic ca e insuportabil. Am trecut eu peste dureri mult mai adevarate, asta e aproape ignorabila. Incepe insa sa se simta caldura, asa ca la Lia Manoliu arunc vreo 2-3 pahare de apa pe mine… o sa fie ok.

Opresc la “alimentare” la km 10. Aici imi planificasem o “infuzie” de saruri pentru ca anul trecut m-am umflat toata de la caldura si m-am scurs de dezhidratare pe la km 17. Scot din buzunar pilula magica, iau un pahar … rup cu dintii punga … mai sa fie, era mai simplu cand stateam pe loc cu mainile ne-tremurande in bucatarie :). Reusesc sa termin operatiunea dintr-un mers alert dar dupa aceea pur si simplu nu mai pot sa incep sa aleg din nou. Ups!! Deci asta se intampla daca alergi prea repede si apoi te opresti … Nu-i nimic …sunt ok …hai ca mai merg pana la copacul ala de acolo si apoi gata ..trecem la treaba!!

 

Cat merg ma mai prind din urma cateva fete … de fapt …se umple strada de fete …zici ca erau toate dupa un baraj si acum s-a dat drumu la flux. Si fetele alearga bine de tot… bravo lor si rusine mie… Hai Andreea ca suntem abia la jumatea distractiei!

Urmeaza cativa kilometri fantomatici. Serios …nu stiu ce s-a intamplat cu ei :). Nu imi amintesc prea bine ce am facut pe urmatorii 3km… imi amintesc ca am inceput din nou sa alerg …dar apoi, cumva …m-am trezit ca sunt din nou in Piata Constitutiei … Alex, Andra, Blonda, Roscata, Stephan si Bogdan ma asteapta, ma incurajeaza si imi intind izotonicul, apa cu lamaie, si zambete sincere (wow, ce norocoasa sunt sa ii am aici, iar Blonda si Roscata arata excelent dupa ce au terminat cursa populara).

Fac o pauza de 20 de secunde, beau, arunc cu apa pe mine si sunt gata sa alerg din nou. Cum pornesc aud incurajari frenetice de pe margine… ma intorc sa vad ce se intampla si raman perplexa. In spatele meu sunt pacemakerii de la 2:00, iar langa ei o gasca vesela de vre-o 10 alergatori.  Nu pot sa cred … de unde au aparut ….si ce am facut eu in ultimii 3km ca sa pierd avansul pe care il aveam?

Trecerea lor pe langa mine m-a daramat … nu pot sa zic ca m-am suparat …eram pur si simplu intrigata, zici ca aveam de rezolvat un puzzle compex si rotitele mele analitice se invarteau in gol. Sunt atat de surprinsa incat nu imi da prin gand sa ma lipesc si eu de gasca vesela. Raman in urma lor privind cand catre ceas, cand catre ei … WTF?? 

Merg… si ma dor niste chestii … brusc ma doare totul … zici ca m-a lovit un camion. Aud de pe margine un “Hai Andreea” (multumesc!) raspund cu determinare “Chiar asa, Hai Andreea” si incep sa alerg din nou.  Firar sa fie de treaba … de’as putea macar sa ii prind pe aia de la 2h!! Mai Andreea, ce-ai facut!?

Alerg si ma tin de abdomen …stiam eu ca trebuia sa mai includ niste core strength in planul de antrenament… :). Ma uit peste drum la dealul de pe Victoriei. O groaza de atleti il alearga deja… eu mai am un pic pana ajung la el dar il privesc cu interes nedisimulat. Cred ca s-a dus obiectivul meu de 1:55, cred ca si ala de 2:00 e istorie. Mai am un singur dor … vreau sa urc pentru prima data dealul asta minune fara sa ma opresc… daca fac asta tot e bine… se cheama progres!  Se cheama “Yippee ki-yay, motherfucker” ca in filmu’ cu Bruice Willis :) 

Ajung la “baza” dealului suspinelor. Ma opresc pentru apa si apoi o iau de nebuna la deal. Repet in minte teoria ca doar nu am studiat problema degeaba:  “Nu te apleca in fata, fa pasi mici si repezi, da din maini, priveste spre varful dealului” … nu ma face pe mine dealul asta DIN NOU. Langa mine este Blonda … mi-a promis ca alearga cu mine dealul asta … trage din greu ca sa tina pasul dar imi spune in continuu “Daca eu pot atunci poti si tu”. Ai dreptate blonda mea draga… pot si eu … uite, aproape l-am terminat! Ea ramane in urma iar eu acum tin cu dintii de un nou obiectiv...vreau sa alerg si “la vale” si sa nu ma opresc pana inapoi la poalele dealului… Si in urechi imi suna melodia aia in Queciua sau ce limba de prin Anzi o fi …aia cu “Ciumanping Na yamping, cuando floresca el chiuno” (asta) …mai un stang, mai un drept, “na yamping” …care imi  suna a ceva de genul:”  “na, ia uite cum imping la deal un camion cu frana de mana trasa”… as rade daca as mai putea :D 

N-am putut sa alerg pana inapoi la baza dealului … mi-a fost imposibil. N-as putea sa spun ca m-a deranjat, ce ma durea exact, dar nu mai puteam sa alerg. In jurul meu ma sperie rau o imagine oribila … cativa paramedici fac eforturi disperate pentru a revigora un alergator prabusit de caldura in plina strada …am mai vazut cativa oameni asezati pe jos dar asta e primul pe care il vad in stare de inconstienta. E cald … e cald rau si eu nu vreau sa patesc ca ei … Nu o sa patesc asa … o sa alerg in limitele decentei pana la finish … oricum alt obiectiv nu mai am!

Am mers/alergat pe Cheiul Dambovitei incercand sa ma recompun pentru linia de Finish.  Sunt la finalul unei curse grele care a devenit o cursa fara obiective. Nu mai vreau sa ma uit la ceas, viteze si distante… mi se pare ca ma demoralizeaza inutil. Voi termina dupa 2 ore dar sub 2:07 cat am facut pe caldurile de anul trecut, si brusc imi gasesc o noua motivatie.

 Asta va fi prima linie de finish pe care o voi trece cu zambetul pe buze. Nu voi baga sprint de final, nu imi voi rupe plamanii pe ultimul kilometru. Voi alerga incet bucurandu-ma de atmosfera de la finish. Si voi zambi … pentru ca iubesc acest sport si pentru ca voi termina un nou concurs…. Mai tarziu o sa fac eu “mia culpa” si analiza sintactica si morfologica a fiecarui pas… dar acum nu este momentul. 

Spre finish mai vad cativa colegi  care ma incurajeaza, vad si o prietena care astepta un pic ingrijorata inainte de ultima bucata de alergare. Ii zambesc, vreau sa stie ca sunt ok si ca nu sunt dezamagita.  Ajung aproape de start si decid spontan sa fac cativa metri de “pasul strengarului” asa…ca la scoala generala, brat/ picior opus :). Tipul de la microfon reactioneaza cu un “foarte frumos, cateva salturi de finish” iar eu zambesc cu gura pana la urechi. Ultimii pasi ii fac aproape mers si aterizez cu ambele picioare pe mocheta de cronometrare …ca pe trambulina, hai ....“ridica-ma la ceeerrr” :D

2:04 si ceva pe langa … si asta a fost! 

Imediat dupa finish ma imbratisez cu toata lumea. Sprijinul lor a contat mult. Bloda si Roscata sunt obosite dupa prima lor cursa de alergare dar vorbesc deja despre “next steps”. Blonda ma intreaba cand ii fac programul pentru 10km …Roscata pare un pic topita de caldura dar vad in ochii ei ca i-a placut, mai ales ca a alergat cu “jumateatea” tinandu-se de mana la linia de finish.  

Inchei ziua de alergare pe traseul prichindeilor de la cursa copiilor … daca ai nevoie vreodata de o infuzie de buna dispozitie dupa o cursa nu prea reusita asta e solutia! Cei mici alearga cu gura pana la urechi si sunt absolut deliciosi. Am spus de atatea ori “bravo, foarte bine, haide, inca putin” incat la final am plecat spre casa stiind sigur ca am facut si eu “foarte bine” la cursa de 21km de la Bucharest Half Marathon si ca “pot, mai e putin” pana la primul meu triatlon. 

Comentarii

Bravo Andreea, frumoasa alergare. Si da, a fost prea cald, daca era putin mai racoare sigur coborai sub 2 ore.

Dragos, bravo si tie pentru timp. Asta e, pot sa folosesc scuza asta cu alergatul o vreme, dar adevarul e ca puteam sa scot mai bine de 2:04...Din pacate in curse nu merge totul "ca la socoteala de acasa' :)

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.