Penitentele Oradei

Unele linii de finish iti raman in suflet ca fiind de vis. Cea de anul trecut de la X-man Oradea, prima mea cursa de half ironman (1.9km inot, 90km bike, 21 km alergare) fusese ca o zi de sarbatoare, zeii triatlonului fusesera blanzi. Atunci am plecat de la Oradea crezand ca orice este posibil, insa anul acesta Oradea a vrut sa imi arate o alta fata, Oradea a fost o lectie dura despre triatlonul lung facut cu foarte mult strans din dinti. Asa sunt unele curse, asa sunt unele linii de finish. Sunt cursele din care ai cel mai mult de invatat despre tine.

Cred ca unii dintre voi se intreaba daca nu cumva au nimerit pe blogul gresit. Daca ati fost la Oradea, sau daca ati fost la curent cu pagina de facebook, atunci probabil stiti ca sunt Campioana Nationala la Triatlon pe distanta semi-lunga. Asadar, cum poate fi cursa asta una atat de rea daca … am primit acest titlu? Ce iti e si cu femeile astea, nu sunt niciodata multumite. Povestea acestei curse, acestui titlu care ma face sa ma simt cu adevarat onorata, si acestei lectii despre zile mai putin bune o gasiti mai jos. Hai, curaj …ca e lunga, asa e in triatlon :)

Oradea Half-Ironman 2015

Dimineata cursei …ma gaseste pe ponton - sunt calma si increzatoare, desi nu sunt in cea mai buna forma. Vin dupa 3 saptamani de fizioterapie in urma accidentarii de la Fara Asfalt, imi stiu planul de antrenament ciopartit dar stiu nu as fi putut sa fac mai mult in conditiile date. Ma simt norocasa ca sunt totusi aici, si imi dau seama ca mi-a fost dor de Oradea, de Istvan – organizatorul si de atmosfera de familie ironman. Sunt aici, sunt gata, hai sa incepem!

Startul ma arunca in plin razboi. Nu stiu ce s-a intamplat anul asta, insa mi-am luat atat de multe palme si pumni incat as putea sa numesc relatia mea cu triatlonul una abuziva :). A fost o invalmaseala generala si am reusit cu greu sa ma eliberez de clonele lui Rocky Balboa, gasind intr-un final spatiu pentru o cursa solo caci nu am dat de picioare bune de stat la plasa. Nu-i nimic, merge si asa!

Am tras mult de brate, m-am intins mult pe apa, imi doream, meritam, un inot bun. Nu a fost greu dar nici floare la ureche, mai ales ca anul acesta balizele au fost un fel de fata morgana. Nah …gesteste tu baliza la 150 de metri in fata …o baliza rosie inconjurata de zeci de cascute de inot rosii. Ha ha, ce ironie!

Ma apropii destul de fresh de mal, gata sa ies din lac. Planul meu era 41 de minute, insa am aflat ca traseul e mai lung cu 150 de metri asa ca 44 ar fi la fix. Arunc un ochi ametit pe ceas, si zice 44 si cateva secunde. Oooo daaaa, e bine!

Imi gasesc cu greu echilibrul si alerg catre tranzitie. Din fericire sunt multe biciclete inca in rastel, iar asta e un semn bun. Alex imi striga ca sunt prima romanca din apa (la aceasta cursa au fost si concurente din Ungaria, insa ele erau din alta liga … unele pareau ca mananca triatloniste romance la micul dejun).

Incerc sa ma adun …eu sunt extrem de mocaita in tranzitii insa exersasem miscarile de cateva ori. Cine ar fi crezut ca poti sa iti inbunatatesti tehnica de a incalta o soseta cu mainile ude :) ? Ca de obicei atunci cand urc pe bicicleta am emotii, dar hai … trebuie sa se poata, eu nu mai sunt ciclista de anul trecut!

Urc cu indarjire primul deal, apoi cobor destul de prudent pana ajung pe bucla propriuzisa.  E plin de triatlonisti …zici ca suntem la …ironman :).  Imi trag sufletul si beau putina apa din bidonul handsfree. Primii kilometri trec bine si indraznesc sa sper ca voi face o cursa buna si la proba asta care mereu ma face sa ma simt ne-la-locul-meu.

Incep prima urcare lunga de pe Cetariu. Din sens opus curg cu viteza pe coborare colegii mei, iar eu incerc sa ma conving ca voi putea sa cobor si eu astfel. Si atunci vad o bicicleta aruncata in mijlocul drumului si un triatlonist la pamant. In jurul lui e o balta de sange,  cativa colegi sunt deja langa el. Cineva ii apasa cu mana o rana imensa de pe fata si gat iar printre degetele palmei care tine compresia se scurg siroaie de sange ca la robinet. Incetinesc si vorbesc cu cei de acolo, eu nu am telefon insa cineva deja vorbeste la 112, alti 2-3 colegi sunt in jurul lui asa ca pare ca nu mai am ce sa fac in plus. Intr-un moment pur de egoism decid sa plec de acolo, pur si simplu nu mai puteam sa vad asa ceva, am crezut ca sunt mai puternica decat atat insa nu sunt … nu pot. Ma consolez cu gandul ca sunt deja oameni acolo care ii acordau primul ajutor iar eu incep sa urc in incercarea de a anunta colegii care coboara sa incetineasca.

Sunt in stare de soc, pedalez dar tremur si plang. Plang pentru ce s-a intamplat, si plang pentru ca nu am ramas, pentru ca nu am gasit puterea sa raman. Ma simt vinovata, vreau sa ma intorc inapoi, dar …ce as fi putut sa fac? Daca totusi puteam sa fac ceva? De ce nu am ramas?

Ajung sus la punctul de alimentare si aflu ca ambulanta e pe drum. Asta imi linisteste putin constiinta insa sunt stoarsa de vointa si energie. Imi este un pic rau, iar acum vine coborarea. Mie imi este in general frica pe coborari iar acum …

Ajung cu greu la punctul de intoarcere, trec de punctul de alimentare, ma apropii din nou de locul accidentului. Imi este teama de ceea ce voi gasi acolo, insa din fericire cei de pe langa ambulanta nu par precipitati. Incetinesc si intreb daca e ok iar medicii ma asigura ca e totul in regula. Oare chiar e totul in regula sau doar mi-au spus mie asta? Sunt paranoica, ce sens avea sa ma minta? Deci el e ok, e OK!! Hai, Andreea, treci peste, aduna-te!!

Incet incet mintea mea incepe parca sa proceseze din nou ce se intampla in jur. Sunt oameni care ma incurajeaza din sens opus, sunt colegi pe care ii depasesc, sunt voluntari cu zambetul pe buze. Incerc sa imi intru din nou in ritm, incerc sa imi iau ochii mintii de la ceea ce am vazut si imi dau seama ca am facut mai bine de o treime din traseu fara sa mananc si sa beau.  Arunc cateva patratele de glucoza si 2 pastile de saruri in stomac, mai beau niste apa si arunc un ochi pe vitezometru. Inutil sa spun ca sunt departe de viteza planificata, dar e ok … poate totusi mai pot sa recuperez.

Nu imi dau seama nici cum stau lucrurile in competitia fetelor. Nu am avut ochi pentru asa ceva, nici nu imi amintesc sa fi vazut vreo triatlonista pe traseu. In fine … ma lamuresc eu poate in urmatoarele ture. Stiu doar ca am depasit o colega din Ungaria la un punct de intoarcere atunci cand mi s-a parut ca este mai impiedicata decat mine (si asta nu e putin lucru). Dar nu mai stiu daca m-a intercut la loc sau e in spate…ce sa mai … ma simt ca si cum abia acum am aterizat in plina cursa.

Am golit dintr-un foc bidonul de apa, semn ca eram insetata de mult. Opresc la punctul de alimentare ca sa il umplu din nou si Alex imi spune ca stau bine in cursa nationala.

Trag tare ca sa incerc sa mai recuperez la bicicleta, insa am o mica hiba. Dupa cele vazute putinul meu curaj pe bicicleta s-a evaporat complet asa ca … nu am mai putut sa folosesc aerobarele pentru a mai taia din vant. Pur si simplu am simtit nevoia sa stau cu degetele lipite de frana in permanenta, iar asta m-a costat mult, atat pe bicicleta cat mai ales la proba de dupa. Dar … asta am simtit ca trebuie sa fac si nu m-am certat pentru asta. Ma certasem deja suficient …

Intr-un final am ajuns aproape de tranzitia doi, mai am un singur hop de trecut, coborarea de pe Cires unde anul trecut am pierdut aproape 5 minute. Acum am reusit sa ma adun, toate exercitiile acelea de tehnica pe coborari si-au spus cuvantul, si desi nu am spart bariera sunetului pot spune ca totusi nu am mai prins radacini acolo.

Pe ultimele curbe ma depaseste Bogdan, triatlonistul cu care ma tot intrec eu prieteneste pe la curse. Imi vine sa ii strig ca il prind eu la alergare insa nu apuc, a plecat ca din pusca. Am zambit insa, cred ca pentru prima oara dupa cateva ore bune. Il urmaresc cum coboara vitejeste ultima curba inainte de linia ferata, strang din dinti dar ma duc si eu destul de rapid dupa el si hop, gata bicicleta.

Dar surpirza, traseul ma duce pe un trotoar iar voluntarii imi striga sa sa sar bordura. Say what??? Cred ca glumiti, cum sa sar bordura, voi nu stiti ca azi n-am avut curaj nici sa stau pe aerobare? Ma dau jos metodic de pe bicicleta si alerg pana in tranzitie …asta sa fie paguba, cateva secunde in plus :)

Inainte de … toate astea …imi propusesem sa ies din T2 dupa 4 ore. Ceasul imi arata 4 ore si un minut asa ca in mod surprinzator am reusit sa recuperez cate ceva.  Ma trece un fior de euforie. Cursa asta este totusi pe fagasul cel bun, iar eu sunt alergatoare. Asta e terenul meu de joaca asa ca de acum totul va merge struna, nu-i asa?

Ies pe traseu si efectiv jubilez, simt ca mi se scurge din corp toata incordarea si sunt din nou eu, acolo. Sunt acolo, cu mintea si cu gandurile, este o cursa pe care o astept si pentru care m-am pregatit mult timp. E o cursa de care as vrea sa ma bucur.

La punctul de alimentare beau prea multa apa si cola. In mod cert sunt dezhidratata (bausem doar 1 litru de apa in 4 ore) si chestia asta ar putea sa ma coste mai tarziu. Si imi pare ca este foarte cald. Poate doar mi se pare?

Ceasul ma anunta ca am alergat primul kilometru cu 12km/h sau 5:00 pe mie. Aoleu! E prea repede, m-a luat valul. Trebuie sa ma temperez. Trebuie …dar nu reusesc … urmatorul kilometru este inca prea rapid. Andreea, aloooo!

Dupa cateva ture incep sa imi simt abdomenul foarte rigid. Ma doare ceva, ceva nedefinit pare ca ma trage de stomac si de splina si de ficat. Tai un pic din viteza si incerc sa ma fac ca nu observ, dar in mod cert, imi este greata si rau fizic. Alex ma incurajeaza de pe margine si imi zice sa sunt inca prima romanca insa nu imi vine sa cred, asa ca il pun sa mai verifice la punctul de control. In cursa ar trebui sa fie si campioana nationala Ironman de anul trecut. Este o triatlonista pe care o admir mult si stiu ce ii poate pielea asa ca sunt surprinsa ca nu m-a intercut inca. Alex insista ca sunt prima si ca in spatele meu urmatoarea romanca e la multi kilometri in spate. Esti sigur? Mai verifica o data!

Abia dupa ce mi-a confirmat din nou mi-am permis ceva ce trebuia  musai sa fac. Am fugit dupa un tufis. Dragi Oradeni, va rog sa ma iertati ca am facut pipi in parcul vostru, dar jur ca in nebunia mea nu mi-am dat seama ca la fiecare bucla treceam pe langa doua toalete publice :(.

Chiar si dupa escapada mea din tufe situatia nu s-a inbunatatit. Imi este atat de rau incat imi lacrimeaza ochii. Nu plang, zau nu plang, este involuntar. La fiecare punct de hidratare incerc orice … sa mananc, sa beau, sa ma dreg cu bureti, cu gheata, am apelat pana si la mp3 player-ul cu muzica. Dar jur ca aceasta cursa imi pare imposibila, interminabila si insuportabila. NU. MAI. SUPORT.

Imi trec prin minte mii de ganduri.  Toate daca-urile, toate dece-urile. Ma cert cu Alex care imi spune ca mai am 5 ture conform cronometrului oficial. Nu se poate! Nu mai pot inca 5 ture, e sigur? E absolut sigur?? Cinci??? Pot sa jur ca am numarat altceva…

Intr-un final ajung si la ultima tura, trag de mine sa ma misc catre finish caci imi vine sa ma opresc acolo. Imi aduc aminte sa imi trag trisuit-ul pe umeri si sa ma aranjez cat de cat, as vrea sa nu arat in poze ca si cum … as fi facut un half-ironman. Intru catre poarta de finish spunandu-mi in gand ca dupa linia de finish pot sa ma culc pe jos. Pot sa ma pun pe jos si sa nu mai mai ridic de acolo ore in sir!! Pot sa nu mai fac asta niciodata! :)

Imi ridic panglica si fac un efort sa zambesc catre fotograf, apoi ma impleticesc pana intr-o margine si ma arunc pe jos unde ma zgaiesc cu ura catre ceas. Imi arata acelasi timp ca si anul trecut iar asta imi pare o blasfemie dupa un an de munca si antrenamente. Cat de prost am putut sa alerg? Am nevoie de o lobotomie sa uit ziua asta de tot!!

Abia acasa, dupa cateva zile de intrebari existentiale am reusit sa inteleg. Din pacate nu mi-a mers cipul cum trebuie si am facut o tura in plus la alergare, asa explicandu-mi senzatia aceea ca nu mi se mai termina cursa, dar si timpul cu aproape 15 minute mai mare fata de anul anterior la o proba pe care in mod normal o stapanesc fara probleme. Nu a fost o zi buna, nu a fost o alergare fantastica, insa tot nu puteam sa imi explic ce s-a intamplat. Noroc cu GPS-ul care nu minte si mi-a atras atentia ca am facut cursa asta cu un pic de supliment. Doamne, ce bine, altfel nu stiu cum uitam timpul ala de la alergare!

Mi-am revenit cu greu in ziua aceea. Eram inca in stare de soc dupa toate cele intamplate, insa nu exista in lumea asta un tratament mai bun pentru suparare decat linia de finish de la un Ironman. M-am echipat comod si m-am dus pe traseu ca sa imi incurajez colegii care mai aveau inca multe ore pana isi terminau propria cursa. Stiu din experienta cat de mult poate sa conteze un zambet si o vorba buna si am incercat sa incurajez pe toata lumea, indiferent daca erau romani sau straini, prieteni sau necunoscuti. Am fost fericita pentru fericirea lor de la linia de finish, am suferit alaturi de ei atunci cand ii vedeam indurerati. Si usor usor am reusit sa trec si peste nodul acela din stomac cu care ma plimbam inca de la prima tura de bicicleta.

Timp final oficial 6:11, cu tot cu tura in plus de alergare. Locul 5 la general feminin dupa 4 colege din Ungaria, asadar locul 1 in Campionatul National pe distanta semi-lunga.  M-am uitat pe poze, o data ajung si eu sa tin asa o cupa speciala in mana, am o singura poza, si in aia scot limba. Zau asa, cursa asta a fost culmea … :)

PS: felicitari tuturor celor care au devenit Ironman si Half Ironman zilele trecute. Multumesc tuturor celor care m-au incurajat pe traseu si celor care m-au felicitat dupa. 

PS2: Colegul nostru triatlonist este bine, a iesit din spital a doua zi. Ii doresc recuperare rapida!

PS3: Multumesc fotografilor: Adrian Toma, Aurelian Victor Cotuna, Bike Geek, Emotions Events, Amo riders

 

Comentarii

Felicitari pentru stilul tau de a scrie. Citind articolul tau, simt ca am fost chiar acolo. Felicitari pentru rezultat, mail ales ca a fost unul muncit inainte si in timpul cursei!
Keep calm and tri on!

Multumesc, tri I shall ... :)

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.