Primul sprint nu se uita niciodata - Road Grand Tour

Road Grand Tour ne-a facut o propunere indecenta si ne-a invitat la o seara de neuitat, un “One night stand” pe bicicleta cu intreceri la sprint pe autodromul de la ATA. Pentru prima data urma sa avem cursa separata pentru fete, ceva ce am cerut cu inflacarare ani de zile in dorinta noastra de a avea sanse egale si dinamica “corecta” de cursa feminina fara amestecul barbatilor in ecuatie. Ani de zile am cerut si nu am primit, acum primisem si ...nu venea nimeni “intanlire”! Sigur, e perioada concediilor, era intr-o zi de joi, unele fete sunt accidentate dar totusi ...erau doar 6 fete inscrise.

Eu una nu aveam de gand sa vin. Eu nu sunt ciclista si am alte planuri competitionale, iar daca e sa ma “murdaresc” cu ceva ulei de lant la o cursa prefer cursele lungi care seamana cu efortul specific de la Ironman (vezi epopeea mea de saptamana trecuta cu Road Grand Tour eroica) si in niciun caz nu ma incanta ideea de intreceri la mustata. Sincer, pana la startul acestei curse nu facusem vreodata un sprint pe bicicleta. Nici macar unul la un antrenament! Totusi cand am vazut listele golase m-a apucat spiritul feminist si am zis ca nu se poate sa pierdem ocazia asta, caci alta s-ar putea sa nu mai primim. M-am inscris si am inceput sa trag de alte fete sa vina, mai ceva ca un misionar.

Intr-un final ne numaram la start. Cu chiu cu vai ne stransesem 9 “sprintere” gata de ambalat motoare, ii multumim lui Alex Ciocan ca totusi a mai tinut cursa separata pentru noi! Nu plecam insa pana nu contribuim la surpriza organizatorilor fata de una din cicliste care se maritase (civil) in urma cu cateva ore. Ii uram casa de piatra, ea primeste un buchet de flori si intr-o inspiratie delicioasa decide sa arunce buchetul :). Ca la orice nunta unele dintre fete se feresc ca de tamaie, altele vor musai sa il prinda. Ce ti-e si cu fetele astea! Buchetul ajunge intr-un final la Miriam - mezina cursei, care la 18 ani a plecat acasa si cu buchetul de “mireasa” si cu locul 1. Ca sa vezi corelatie :)

Cu buna dispozitie la cote maxime plecam in cursa. 3 ture sunt neutralizate si s-a insistat sa le facem incet si sa nu existe “evadari”. Abia de la tura a 4a va incepe eliminarea ultimei ciclciste care termina fiecare tur.  Profitam de ocazie sa mai stam un pic de vorba despre ...cununia civila si despre petrecerea burlacitelor, eram in mod cert cel mai neconventional alai de nunta. Dar hai ...sa trecem la treaba! Se flutura steagul in carouri care semnalizeaza startul “pe bune” si am pornit. Wu huu!

Traseul este un fenomen, e ceva sa te dai cu zvac pe un autodrom, cu asfalt impecabil si curbe stranse dar usor inclinate ca sa te “scoata” mai repede, cu parapeti de siguranta din cauciucuri, si mai ales ...fara caini, trafic si copii care sa iti sara in cale! Este totusi un traseu destul de tehnic. Startul este in linie dreapta, dar apoi urmeaza o serie de curbe stranse bine, ca intr-un final sa dai lupta “la sprint” cu vantul din fata. Oare organizatorii au decis intentionat sensul astfel incat sa luam vantul in freza fix cand ti-era sprintul mai aprig :) ?

Inca de la inceput am decis sa stau in fata plutonului cat de mult posibil. Mai nou merg la pluton insa am ceva probleme de “incredere” si daca nu cunosc (ciclistic vorbind) partenerii de suferinta evit sa stau la roata.  Sigur, e o idee proasta sa stai la o cursa din asta prima, tocmai intr-o cursa in care ar trebui sa iti “pastrezi” picioarele cat de mult posibil. Dar hei ...nu e ca si cum as fi avut o sansa la sprint daca ma pastram!

Primele 2 ture cu eliminare au trecut repede si nu am fost prea atenta sa vad cine ne parasea. La tura 3 insa m-am trezit usor ingesuita intr-un viraj si am “fugit” ca sa ies iarasi in fata la “siguranta fraierului”. Din 3-4 pedale eram mult in fata caci se mergea destul de incet in zona tehnica si doar la sprint-ul de la finish-ul turului se incingeau pedalele. Le-am vazut cu coada ochiului pe fete aprinzandu-se de “riposta” in spatele meu si m-a pufnit rasul. Las pedala si le strig tare in spate “fetelor sa stiti ca nu evadez, doar am iesit un pic in fata!” si aud niste rasete in spate.  Imediat insa m-a lovit intelepciunea, bai, de ce nu am plecat daca tot iesisem in fata!? La sprint stiu ca nu am nicio sansa ...nu cred in minuni sportive si stiu ca fara antrenament specific nimic nu pica din cer. Totusi, daca as fi plecat singura as fi transformat cursa dintr-un set de acelerari si reveniri absolut straine de mine pe bicla intr-un efort solitar de 10 minute de “vazut stele verzi” cu care m-am mai confruntat.  Bine, fetele ar fi tras dupa mine cu tunul, si la un moment dat m-ar fi prins dar merita incercat, macar pentru impresia artistica. Eh...

Ma prind din nou de pluton dar stau in fata pe cat posibil, luam ultimul viraj si se aud schimbatoarele ca la razboi “poc, poc, poc” ...urmeaza inca o eliminare si treaba a devenit serioasa! Dau si eu cat stiu din pedale si sper intr-o minune. La microfon nu se aude numele si numarul meu deci am scapat si de data asta.  Pfiu ...

Incercam sa ne revenim dupa fiecare sprint. La primele ture mai zicea cate una dintre noi ceva, acum toata lumea isi aduna plamanii dar toate zambim. E distractiv si mult mai sigur decat ma asteptam. Nah ...ca stiu si sa dau la sprint, cine ar fi crezut! 

Sprintul de la tura 4 a fost insa aprig, am tras toate la linie si nu cred ca stia una dintre noi cine a scapat. In microfon insa nu se aude numarul meu si ma adun pentru inca o tura. Au ...incepe sa doara bine “one night stand”-ul asta! Ma uit in jur si ma pufneste rasul. Am ramas eu langa 3 fete de la “elite”  si urmeaza sa ma bat cu ele la sprint.  De unde scot eu picioare pentru fetele astea?

Poate ca nu era cazul sa ma intimidez insa recunosc ca am renuntat atunci la lupta. Incercam sa imi adun plamanii si picioarele dar ma uitam la ele si ma gandeam ca nu mai are nicun rost. Am tras nu foarte convingator la sprintul de la finalul turei si am lasat pedala pe ultimii metri. Eh ...a fost dragut cat a durat!

Cursa baietilor care a urmat a fost razboi total, evident au fost si mai mult de 9 negri mititei :). Merita facut drumul pana la autodrom macar pentru plutonul acela mare care intra cu furie in viraje si scotea fum din pedale. Inca din primele ture s-a pus gaz pe foc si se alerga cu viteze ametitoare, au fost evadari, apoi probleme tehnice, reveniri in pluton si sprinturi ca in Turul Frantei :).  Intr-un final Marius Petrache a plecat de la One Night Stand mai obosit dar cu ceva bani in buzunar :P

Erata: Am aflat ulterior de la organizatori ca e posibil sa fi fost eliminata chiar cu un tur mai devreme. Sprintul s-a incheiat la mustata si ii cred ca a fost nebunie. Nu e bai, am vazut si eu la cursa baietilor cat de greu era sa faci departajarea la unele sprinturi unde se castiga la milimetru.  Oricum ar fi eu tot dau verdictul de “super cursa” catre Road Grand Tour – One night stand!. Si apropo, cred ca mai vin pentru ca noul meu moto este “what go you here, won’t get you there” (ce te-a adus pana aici nu te va duce mai departe) si mi-am propus sa ma scot (cu forta) din toate zonele de confort posibile.

Multumesc pentru poze si incurajari Marius Zamfir (Events Photographer)

Tags: 

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.