Half-Ironman Oradea. Sunt femeie de semi-fier :) - partea 1

Misiune: Half Ironman (sau triatlon pe distanta semi lunga) la Oradea XMan Triatlon. 1.9km inot, 90km bicicleta si 21km de alergare – cel mai dificil si lung test de anduranta de pana acum si obiectivul meu numarul "unu virgula cinci" din intreg calendarul competitional pe 2014.

Emotiile ante-concurs au fost mult peste ceea ce eram gata sa accept sau sa recunosc. Nu pot sa explic, dar pe drumul pana la Oradea aproape ca mi se strangea stomacul doar cat ma gandeam la ce ma astepta. Pe de o parte, acest half era o piatra de temelie foarte importanta pentru cursa “de fier” din toamna, un prilej de a intelege cat de grea este misiunea Ironman si de a invata ce mai trebuie adaugat/ modificat la reteta magica antrenament –odihna – alimentatie – entuziasm – oblojit accidentari. Pe de alta parte acestea erau Campionatele Nationale de Triatlon pe distanta lunga si semi-lunga iar eu …ei, eu imi doream foarte mult un rezultat bun la Oradea, cine nu si-ar fi dorit?  In ultima vreme ma gasesc mai mereu in vecinatatea podiumului la general, mai am mult de muncit dar simt ca sunt aproape, si as minti daca as spune ca nu eram pornita sa lupt pentru locul 3 (locurile 1 si 2 erau deja rezervate pentru triatlonistele adevarate :)).

Ce trebuia sa fac eu pentru locul 3? Ei bine … matematic, trebuia (doar) sa fac cea mai buna cursa a mea de pana acum si … sa lupt pentru fiecare secunda fara sa risc o noua accidentare sau o agravare a tendinitei (inflamatie la sold) de la purtator. Simplu :)

Faptul ca am nimerit “la fix” (cu o eroare de 1 minut) timpul meu de finish in calculele matematice din excel (desi timpii s-au distribuit total diferit pe cele 3 probe) imi spune ca sunt in continuare un business-analyst foarte bun, si ca nu ar trebui sa ma las de jobul de zi :). Chiar si asa, al meu timp de 6 ore si 11 minute nu a fost suficient pentru locul 3, asa ca nu pot decat sa zic “jos palaria” catre doamnele de fier care au ascutit la Oradea competitia asa cum ii sta bine unui campionat national!

Emotii

La plecarea de acasa am avut cateva mici neplaceri – masina era inca in service, am plecat tarziu cu alta masina si am reusit si sa calc generos intr-un “noroc mirositor” in parcare. Am dedus ca dupa asa o experienta voi avea un noroc chior la Oradea – ce sa mai, eram gata sa las acasa kit-ul de urgenta caci pana la bicla sigur nu puteam sa mai fac :).

La Oradea am ajuns destul de tarziu (fratilor, voi stiti cat de departe e orasul asta? :D), si ne-am cazat ultimii in hotel asa ca am primit un upgrade la un apartament la mansarda care avea (printre altele) si pat cu baldachin. Waaah …vezi, norocul de la evenimentul din parcare aduce deja roade!

Pacat ca aici s-a oprit veselia. Noaptea ante-concurs a fost una dintre cele mai nedormite nopti …cred ca puteam sa si merg intr-un club daca tot m-am “odihnit” astfel in patul meu cu baldachin care scartaia la fiecare intoarcere. Si eu aveam chef sa ma intorc mult, si sa ma duc des la toaleta, si sa ma intreb daca nu am uitat acasa o piesa din echipament, sau daca nu o sa imi rup gatul pe coborari la bicicleta :). M-am consolat cu ideea ca oricum toata lumea doarme prost inainte de cursele astea iron asa ca atunci cand a sunat ceasul am abandonat orice urma de smiorcaiala si m-am pus pe treaba.

Am ajuns la lac chiar atunci cand se lua startul la proba de “distanta mare – Ironman” si mi s-a strans inima de emotie pentru cei din apa. Sub ochii mei isi incepeau primul ironman oameni dragi si stiam cata munca era in spatele fiecarui brat si fiecarei respiratii. Am privit cateva minute desfasurarea de forte si apoi mi-am adunat curajul pentru propriul meu start. Ma astepta o competitie de 6-7 ore cu multe necunoscute si premiere …

Inot

La intrarea in apa ajunsesem intr-un punct al emotiilor la care creierul meu pur si simplu a inchis transmisiunea. Se mai auzea din cand in cand cate un “bazzzzz” dar si ala fara vlaga! Ma asteptau 5 ture a cate 380 de metri (sau pe acolo) si aveam certitudinea ca o sa imi iau iar bataie in vestita “masina de spalat”. Am o memorie prea buna si nu uitasem inca piciorul in mandibula primit la Triatlon Fara Asfalt… Hai, curaj gaina ca te tai :)! Una peste alta, de cand fac triatlon privesc cu alti ochi boxul, e ceva nobil in a intra intr-un ring cand stii ca o sa incasezi pumni si picioare de buna voie si nesilit de nimeni.

La start am plecat si eu ca din pusca incercand sa imi gasesc un colt de lac mai liber. Am luat decizia de a inota un pic mai departe de balize pentru a ocoli ambuteiajul si am bagat cu ambitie capul in apa strecurand pe unde se putea cate un brat.  Ce a urmat e destul de simplu de surprins: o lunga conversatie mentala care avea doar 4 cuvinte “inot lung, nu morisca!”

Sa incepem cu partile bune – apa era mai curata si mai gustoasa ca multe alte ape din portofoliu, balizajul era o linie dreapta fix ca la un bazin olimpic lasand mai putin loc de rataciri, iar eu am scapat din primele sute de metri  fara vanatai suplimentare. 

Partea proasta este ca am pierdut foarte mult timp la intoarcerile de la punct fix (din capetele fiecarei ture, unde trebuia sa intorci la 180 de grade). Un pic de tehnica de bras (sau …hm…habar n-am, ceva …altceva decat ceea ce am stiut eu sa fac) ar fi salvat 1-2 minute bune din timpul final.

Dupa tura  4 am schimbat mantra catre “trage de apa pana simti ca ard bratele” caci imi intrasem in ritm si stiam ca mai am cu ce sa duc proba la bun sfarsit. Din pacate, exact cand m-am pornit am dat de un ambuteiaj generos …ajungand intr-o gasca de inotatori obositi.  Am stat in cumpana incercand sa iau o decizie. Nu inotau suficient de incet ca sa pot sa ii depasesc usor, dar imi taiau din elan. Aveam nevoie de un sprint de 50 de metri si o atitudine un pic razboinica ca sa scap din  “gramada” insa amintirea sprintului de la Corporate Games care m-a lasat (la propriu) fara suflu m-a facut sa bat in retragere si resemnare. M-am linistit si am continuat in ritmul trupei pana la iesirea din apa.

Gata, 1900 de metri. Arunc o privire catre ceas si ma supar un pic, caci speram sa arate undeva cu 3-5 minute mai bine de atat!

Acum la rece inteleg de unde au venit minutele in plus, asa cum inteleg ca mai am mult de muncit, insa acolo, in tranzitie, pentru cateva secunde (nu multe), mi-am permis sa ma cert. Pai eu aveam nevoie de timpi buni la toate probele …si deja s-au dus cateva minute din “forecast” :). Bad, bad, bad!

Atunci cand am ajuns la rastel am apasat pe butonul de “silentios” in neuroni si m-am apucat meticulos de treaba. Nu mai aveam timp de pierdut cu monoloage si regrete, ma astepta cel mai greu traseu de bicicleta de pana acum -  90 de km si 800 +  diferenta de nivel, cu mult prea multe curbe si intoarceri la punct fix.  M-am miscat acceptabil, dar am pierdut mult timp indesand toate gelurile si pastilele cu saruri prin buzunare (si nu sunt putine la o cursa de 6 ore si ceva, desi pe multe nu am mai apucat sa le consum conform planului). E rost de optimizare de proces … nu-I nimic, vin eu cu o solutie pana la urmatoare competitie Iron! :)

Ies din tranzitie si alerg pe langa bicicleta cu indarjire. Hai Bianca, sa ne imprietenim cu urcarile si coborarile, vrei?? 

(partea a 2 a aici)

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.