Start de sezon cu frana de mana trasa. Gerar 2015

Povestea lui Gerar incepe cu o scuzo-descriere (stiti voi, partea aceea cu “as fi rupt asfaltul in doua daca “daca” si cu “parca” nu se leganau pe o barca!"). In ultimele saptamani am avut stari “valurite” de forma. Intr-o zi ieseam din bazin epuizata la jumatatea antrenamentului, ziua urmatoare rupeam bicicleta in doua pe home trainer, apoi la TTR cu greu termin 2 ture de lac in alergare iar doua zile mai tarziu imi fac intr-o banala alergare de seara un nou record personal pe distanta de 10 km.

Bun venit in perioada cea mai ciudata a carierei mele de triatlonista, una in care problemele din afara sportului m-au facut sa ma antrenez inconstant, sa mananc haotic, sa ma odihnesc insuficient si sa imi iau cateva saptamani atentia de la obiective si planuri pe termen lung. Si m-au facut sa nu pot sa estimez daca in ziua Gerarului imi voi varsa plamanii langa un sant din Politehnica sau voi suprinde pe toata lumea (si pe mine) cu un timp fenomenal. Business analystul din mine a incetat sa mai inteleaga ceva din toate astea!

Cu asta m-am aliniat la startului probei de 10km de la Gerar: cu chef de alergat dar simtindu-ma cumva ne-la-locul-meu. M-am resemnat in gandul ca e posibil sa nu se aprinda toata motoarele dar mi-am propus sa nu fac din asta un capat de tara. Atunci cand muncesti din greu si rezultatele nu se vad te loveste linia de finish in moalele capului (vezi povestea Tri Challenge Mamaia 2014), dar atunci cand te stii mai neantrenat si mai inconsecvent spui merci ca mai poti sa ajungi la linia aceea de finish, indiferent de timp! E un fel de portie de “pahar mereu plin”, dar nu prea o recomand.

Asadar Gerar, un concurs special la care bifam a 3 a participare consecutiva. Sunt doua probe de foc de trecut: prima proba, biruita in Decembrie la mustata a fost cea de “inscriere viteza” (un loc la Gerar este mai greu de prins ca un pestisor de aur). Proba doi imi cerea sa termin 10.7km pe aleile din Parcul Politehnicii in conditii de semi-iarna fara sa imi ranesc “ego-ul” prea tare :). Anul trecut terminasem pe locul 5, as fi vrut ceva mai bine acum (ha ha!), dar cum ar fi posibil? Hai sa va spun ce citat simpatic am citit azi: “Egoul tau scrie cecuri in alb pe care corpul tau nu le poate onora”. Hm…

Start. Booon …start! Cat am clipit am ramas printre ultimii caci la Gerar exista o boala cronica de “plecat ca din pusca” cu care refuz sa ma infectez. Imi tin ochii pe ceas si imi impun sa imi patrez energia pentru mai tarziu … si pentru alea 3 urcari de deal care ne asteapta. Nu stiu ce am pastrat pentru mai tarziu caci acolo pe deal n-am mai gasit nicio bruma da forta.

Ma simt destul de pleostita inca de la inceput. Nu ma doare nimic (asta m-a luat prin surprindere, ... multumesc kinetoterapeutului pentru minunile de anul trecut) dar imi lipseste un fitil ca sa dau drumul la picioare, iar plamanii par sa nu vrea sa colaboreze cu toate alveolele. Fir’ar sa fie …asta nu va fi un Gerar memorabil!

Avansez usor usor in pluton insa raman departe de primii. Ma asez intr-un ritm care doare la modul suportabil si imi impun sa scot tot ce pot din mine, desi as fi vrut sa pot mai mult. De pe margine mi se spune ca sunt a 7 a si ca am cel putin 5 fete in intervalul unui singur minut. Asta ar trebui sa ma aprinda instant (am avut curse unde am recuperat chiar si mai mult de atat, si intodeauna in alergare am aplicat strategia recuperarii pe ultimii kilometri) insa nu am de unde. Sunt praf!  :)

Langa mine se intampla cateva discutii interesante, unii se incurajeaza, unii se tin de vorba (de unde au energie de asa ceva zau ca nu stiu), unii se cearta de la muzica din fundal (!).  Foarte multa lume ma aplauda si imi striga un “hai Andreea” de pe margine, dar eu raman in regimul mohorat de 90% si nu prea reusesc sa fiu o companie placuta pentru cei din jur.

Inca doua fete alearga in acelasi ritm. Timp de 8km am schimbat prin rocada locurile intre noi dar nici una nu a reusit sa se desprinda. Una dintre ele, chiar m-a indemnat sa o “depasesc si gata!” … nu am crezut ca voi auzi asa ceva, ha! Mi-am adunat plamanii ca sa ii raspund cu zambetul pe buze ca “incerc, dar nu prea imi iese”.  Si nu mi-a iesit pana la final!

Le felicit pe cele doua colege care au reusit pe ultimele sute de metri sa se distanteze la 9 si respectiv 2 secunde de mine. Anul asta nu am avut cu ce sa raspund la atacul de pe ultima linie dreapta, dar recunosc ca a fost amuzant sa privesc din urma cum una din colege a alergat ultimii 200 de metri privind peste umar (nu exagerez, sper ca nu are dureri cervicale acum). Sunt un fel de sperietoare, daca as mai fi avut o bucata de plaman libera i-as fi strigat sa stea linistita ca nu ma porrnesc la lupta pentru un loc 7 astazi (desi anul anterior fusesem in alta ipostaza si depasisem 2 fete pe ultimii metri ...dar aia a fost alta poveste si alta distractie).

Am trecut linia de finish sifonata bine, dar ma consolez cu gandul ca si celelalte 2 fete arata in poze cel putin la fel de rau :). Timp final pt 10.7km -  52:58, locul 8 la general (din 52 de fete). Pfiu … e cazul sa ma pun pe treaba!

PS: Draga Gerar, sa stii ca medalia de anul acesta este absolut minunata, multumesc!

PSS: Ne auzim si pe facebook la www.facebook.com/liniadefinish

 

Tags: 

Comentarii

Lasa ca iti intrii tu in forma :D
Ne bucuram ca ti-a placut medalia!

Andreea, este absolut normal sa nu fii in forma 365 zile pe an ;)
Stai sa vezi cum e la ciclisti, care merg in sezon cu 40-45km/h si iarna daca dau 33-34-35 km/h simt ca isi dau plamanii afara. E normal, asta e iarna. Acumulam km ca construm baza de antrenament din martie.

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.