O betie cu endorfine – Primul Triatlon la Fara Asfalt 2013 (partea 1)

Mai am doar 50 de metri pana la linia de finish – nu vad inca poarta de la “Fara Asfalt” dar observ multi sustinatori care se inghesuie pe marginea plajei. Decid ca e momentul sa imi dau castile jos din urechi pentru ca vreau sa gust cu toate simturile ceea ce urmeaza sa se intample…am reusit …asta este ….este primul meu triatlon!

As vrea sa alerg mai tare acum la finish ca sa “dau bine” in poze, dar mi se infunda picioarele in nisipul fin asa ca iese un fel de leganare labartata. Aud deja numele meu si incurajari de la “echipa de suport Andreea”  si zambesc cu gura pana la urechi …  poarta de finish la Fara Asfalt este cea mai frumoasa chestie din lume … imi pare ca straluceste, ba nu are o aura ... ba …cred ca sunt eu drogata rau :)

Fac ultimii pasi si decid sa  “aterizez” pe linia de cronometrare cu ambele picioare dupa un salt “pana la cer”. Chiui de fericire, ma strang cu lumea in brate … se fac poze si se trag filmulete … iar eu ma simt pur si simplu incredibil! Ceasul arata 3 ore si 40 de minute …zambesc … din toate minutele astea am fost gata de stop cardiac vreo 5, in stare de agitatie cam 10, iar in rest … a fost betie totala…ma simt aproape ametita de la endorfine, adrenalina si fericire in stare pura … doza din aia de elefant!

Acum 6 luni, pe 22 Noiembrie am decis ca ma apuc de triatlon desi nu stiam sa inot si nu prea stiam sa pedalez… iar acum sunt aici pe plaja asta …inconjurata de prieteni si familie si ma simt absolut invincibila!

Dar sa o luam de la inceput

Ziua a inceput devreme …cu mult stres

Sunt in zona de tranzitie si incep sa ma instalez la locul meu. Scrie pe rastel “34” si in coltul asta mic de plaja trebuie sa imi pun eu tot echipamentul si toate catrafusele – si  sunt multe chestii - triatlonul nu are doar 3 probe ... si proba cea mai complexa este sa nu uiti nimic acasa … va spun eu!

Incep sa ma desfasor: bicla si trusa de “urgenta”,  casca, ochelari, manusi, wetsuit, ochelari de apa, casca 1 de inot, casca 2 de inot, sosete, prosop, cele 3 bidoane cu lichid (izotonic, apa, saruri), sticla cu apa de la robinet pentru spalat nisipul, cutia mare de plastic, sapca, ceasul, i-podul … simt ca ma ia cu ameteala! Sunt irascibila, sunt stresata rau si parca in criza de timp … trebuie totul aranjat, trebuie sa imi fac incalzirea, trebuie sa …sa…sa…

Plec la o incalzire usoara pe drumul de langa golf, poate totusi ma calmez? Incerc sa ignor agitatia din jur, toata lumea se incalzeste, se echipeaza, se intreaba unde si cum sa isi aranjeze lucrurile pentru mai tarziu. In mod cert Zen-ul nu e in caracterul triatlonistului chiar inainte de start.

Hai ca nu merge cu incalzirea asta, mai bine ma echipez pentru inot si sar in apa ca sa ma obisnuiesc cu idea ca voi ingheta de frig! Apa marii este imposibil de rece… are cica 13-14 grade, mult sub asteptarile initiale ale organizatorilor, iar ieri seara cand am intrat in apa pentru “un test” mi-au dat lacrimile de durere.  Astazi va fi probabil si mai rau pentru ca intre timp se pare ca furtuna a schimbat curentii de apa – unii zic ca ar avea 11 grade, altii vorbesc de 8. Incerc sa nu ma gandesc, pentru un incepator ca mine chestia asta e suficient de grava ca sa te faca sa fugi acasa “la mama”.

Pe plaja sunt multi temerari gata sa infrunte apa…regula spune ca trebuie sa intri in apa inainte de start ca sa te obisnuiesti cu senzatia unor siroaie de gheata care se preling pe sub wetsuit. Reactiile celor care sunt deja in apa spun totul: grimase, rasete isterice, priviri ingrijorate si da … zaresc si cativa ochi umezi.

Ma adun impreuna cu Adina si Adriana, suntem toate 3 incepatoare si in stadii diferite de stres. Ne incurajam una pe cealalta si intram in apa … picioarele iti ingheata instant si apoi amortesc …pur si simplu nu mai simti daca te lovesti de o piatra sau calci intr-o sticla. Senzatia cea mai neplacuta insa este atunci cand bagi capul in apa. Chiar si cu 2 casti de silicon pe cap (intinse cat de mult posibil ca sa acopere cat mai multa piele)  ma simt ingrozitor. Seamana cu durerea aceea de sinusuri atunci cand mananci prea repede o inghetata …dar …wow … de data asta se simte ca si cum am mancat un iceberg intreg dintr-o inghititura!

In jurul meu vad multa lume in pragul abandonului, altii discuta despre strategii de inot “conservatoare” (a se citi broasca sau cainele) care permit sa nu mai bagi de loc capul in apa …mie mi se pare innaceptabil.  Decid fara sa spun cu voce tare ca voi inota exclusiv crawl cu capul in apa… cum sa ma intorc eu la antrenorul meu dupa 5 luni de exercitii dificile in bazin si sa ii spun ca am inotat broasca?? Nu se poate, e sub demnitatea si solemninatea momentului … n-ai de ales Andreea, ori crawl ori nimic… si nu orice crawl … trebuie sa fie la 3 brate ca doar dracusorul de la Ironman priveste de pe umar si abia asteapta sa bage “coada dezarmarii” unde nu-i fierbe oala! Am zis!

Tocmai cand sunt gata de actiune se anunta ca startul se va da mai tarziu… urmeaza ceva momente confuze si apoi o sedinta tehnica in care ni se spune ca apa este foarte rece (no… pe bune?!!) si ca ni se ofera optiunea de a nu face inotul (se primeste un timp “penalizare” de 44 de minute la inot, si apoi poti sa continui proba de bicla si cea de alergare – o varianta care multumeste firile mai sensibile, dar s-a dovedit ulterior sa dezavantajeze triatlonistii care s-au avzut eliminati de pe podium de catre cei odihniti si ne-inghetati care au reusit sa recupereze penalizarea).

 In jurul meu unii decid instant ca aleg calea usoara, altii stau in cumpana si dezbat pe toate partile decizia. Eu nu pot, nu vreau sa imi permit sa ma gandesc la asta … imi este foarte frica de inot … prima baliza pare la mii de metri distanta, apa este adanca, este rece, si parca brusc mi-am amintit ca imi este frica de apa. Nu …nu pot nici macar sa iau o secunda in considerare varianta “fara inot” … refuz sa ascult argumente,  refuz sa vad in jurul meu oameni care incep sa se dezbrace de wetsuit.  Eu trebuie sa fac asta … pot sa fac asta!

Ma plasez pentru start in spate de tot spre exteriorul culoarului… fiind incepatoare nu am ce cauta in fata pentru ca nu vreau sa incurc si nici nu sunt gata sa imi incasez pumni, picioare si coate. Inotul in apa deschisa este un sport “full contact”, iar eu am deja alte stresuri pe cap…

Se porneste numaratoarea, se fac primi pasi pe nisip si apoi se plonjeaza in apa. Ma arunc cu tot curajul inainte … si simt valul de apa rece care imi inteapa fiecare centimetru din piele. Incep sa inot si din fericire am un culoar liber in fata mea. Privesc pe sub apa la bulele eliberate de bataia sutelor de maini si picioare … incerc sa ma concentrez la aceasta imagine ca sa uit de durerea de pe frunte si de la sinusuri… Doamne suntem cu totii niste nebuni, niste nebuni masochisti!

Scot capul din apa des… imi spun ca e pentru a vedea pe unde o iau pe masura ce se aglomereaza traseul, dar in fapt mai si trisez un pic ca sa mai scap de intepaturile din frunte ... crawl la 3 brate e un fel de crawl la “cate brate se nimeresc”  … dar inaintez si asta e tot ce conteaza. Imi este in continuare frig si fica … imi spun totusi ca daca era sa fac un stop cardiac l-as fi facut pana acum asa ca sunt ok :).

Ridic din nou capul din apa si constat ca am ajuns la prima baliza, sa fie cam 250 de metri. Sunt in larg … in apa mai adanca decat pot si vreau sa estimez … dar brusc ma simt in siguranta. Scot capul din apa de tot si arunc o privire in jur … e o imagine de nedescris … apa in jur este alba de la agitatie, in jurul meu sunt zeci de capete cu cascute portoalii care stralucesc umed in soare. Zabovesc o secunda doua privind in jur - sunt atat de norocoasa sa vad asa un spectacol, stiu ca putina lume va simti tot ce simt eu acum. Zambesc … dar nu glumesc cand va zic…zambesc cu toata fata,  zambesc din tot sufletul pe sub apa in timp ce incep din nou sa inot.

 Ma loveste un val de endorfine …simt cum ma apuca starea aceea de fericire cu care ma mai intanlesc arareori in timpul alergarilor foarte lungi…dar ce primesc eu acum ca recomprensa de la creerul meu este mult peste! E un fel de fluturasi in stomac  de la indragosteala + am castigat la loto + mananc o inghetata dupa o lunga dieta!  Sunt undeva in “coltul meu vesel” dar in acelasi timp sunt aici, in apa asta care inca mi se pare rece, si privesc spre fundul marii … se vede minunat, nu sunt pesti (cred ca s-au speriat de harmalaia noastra) dar sunt plante si stanci si raze de lumina in apa…sunt beata de fericire :D

Continui sa fiu alarmant de fericita dar ma lovesc de zidul unor inotatori care au obosit/ capitulat si au format “fratia broscutei” . Inainteaza unul langa altul dand cam haotic din maini si picioare in timp ce se plang unul altuia ca au obosit, ca au inghetat, ca suntem abia la jumate. Nu pot sa trec printre ei pentru ca imi iau coate si picioare din lateral, iar in spatele meu ma ajung alti inotatori care incep sa ma agate de talpi … Hei!!

 Insist sa o iau printre 2 inotatori, capitulez instant dupa un cot in umar …din spate simt cum primesc brate peste spate …in mod cert cineva si-a pierdut si el rabdarea si e gata sa se urce cu totul peste mine.

Ma aproprii de cei din fata si strig tare catre ei sa imi faca loc. Amabili, isi strang putin bratele din lateral iar eu  zbor printre ei si ma bucur de o noua bucata buna de apa libera. Incep sa trag tare. Am inghetat cat am rupt ritmul si simt din nou intepaturile miilor de ace pe gamba si in talpa… Constientizez ca inot prea repede … asta ar fi momentul cand as auzi de pe margine in bazin “Andreea, am zis nu tare!” dar,  aici in mijlocul marii nu mai e nimeni sa ma corecteze …ha ha …stang, drept, stang si respir….

Mai am putin … vad deja malul de la Micul Golf 2 Mai … Se aglomereaza putin treaba dar insist sa imi fac loc mai delicat sau mai vitejeste dupa caz … nu fratilor si surorilor, eu nu mai stau o secunda in plus in apa asta! Inot pana la mal, aproape ca nu stiu cum sa ma opresc … parca sunt teleghidata…e cu stang, drept, stang si respir la infiniiiiiiit…

Pun picioarele pe nisip si ma ridic din apa … ma simt renascuta … as mai fi vrut parca sa inot, dar parca nu… Imi scot ochelarii si inaintez cu picioarele inca in apa …ochii mei  focalizeaza cu greu peste cronometru si nu imi vine sa cred … daca vad eu bine scrie 19 si ceva acolo? Voi trece sub poarta undeva la 20 de minute…. Oare e bine? Cred ca e foarte bine, cred ca e chiar excelent, arunc o privire in spate, mai sunt foarte multi inotatori inca in apa! Trag un strigat puternic de eliberare/ fericire si incep sa alerg catre bicicleta … Am scapat! Am scapat si nici nu m-am facut de ras, de undeva de nu stiu unde am scos bunatate de timp!

Acum hai sa vedem daca pot sa ies onorabil si cu proba de foc numarul 2 … ma asteapta 33 de kilometri de bicicleta!  (va continua ...)

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.