Cursa Roz Casiopea 2013 – locul 6 si o portie extra de incredere

Sambata am luat startul intr-o mare de tricouri roz si voie buna la cursa Casiopeea – un eveniment pentru sustinerea luptei impotriva cancerului de san de care sunt foarte atasata emotional. Am participat si anul trecut la acest cros, asa ca am putut sa fac o analiza amanuntita a progresului meu de la un an la altul (deh, eu si cifrele :)). Concluziile cuantificabile ar fi urmatoarele:

  • index 115% la viteza medie (in hm/h)  fata de anul trecut
  • locul 6 la fete, din aproximativ 400 de participante – o imbunatatire cu aproximativ 15 locuri (anul trecut nu am stiut exact cate fete au fost in fata mea)

Conlcuziile mai putin numerice (stiti voi... trairi, emotii, momente comice, momente de “au si aoleu”) necesita mai mult de 2 randuri :)

Mai intai insa o rugaminte. Trebuie sa incep prin a recunoaste ca sunt foarte sensibila la orice subiect care contine cuvantul acesta cu “C”. Cred ca toata lumea stie cat de raspandita este aceasta boala si cat de cumplita este lupta impotriva ei. In cazul meu, cunostintele despre acest subiect sunt mult mai avansate decat mi-as fi dorit, intrucat familia mea a fost lovita de mult prea multe ori de acest blestem. Anul trecut, la prima mea participare, am primit foaia cu numarul de concurs care avea inscriptionata  si fraza “Alerg pentru ....” – si a fost momentul in care am izbucnit in plans spre surprinderea voluntarilor de la masa cu kit-uri, nu avea foaia aceea suficiente “puncte puncte” pentru cate nume trecute in nefiinta as fi avut eu de scris acolo :(

Nu vreau sa va intristez povestind toate lucrurile astea, vreau insa sa va mobilizez. Sa va spun ca aceasta boala (fie ca e vorba de cancer de san, de piele, de plaman, de col, etc) este mult prea perfida ca sa fie  ignorata la orice varsta, si poate fi biruita daca este descoperita in faze incipiente. Va rog sa va faceti timp anual pentru un set de analize amanuntite, este obligatoriu, pentru binele vostru si al celor din jur. Si nu, varianta “prefer sa nu stiu” nu e castigatoare ....

Gata, am terminat cu morala, promit! :) Acum sa va spun despre alergaceala de ieri ...

Cursa a avut 5.8 km (desi initial ar fi fost 6.4) si s-a desfasurat in parcul Tineretului, pe un traseu pe care il cunosc aproape “ca in palma”. Vremea a fost excelenta, lume foarte multa la start, muzica si voie buna  si multi barbati imbracati in roz bombon :D. M-am asezat cat de aproape s-a putut de linia din fata ... A fost primul concurs la care am simtit ca merit sa iau startul langa alergatorii adevarati, desi nu am reusit sa imi gasesc loc decat undeva prin randul 3 (multe alergatoare de ocazie au tinut sa alerge in fata primii 100 de metri pana li s-au inmuiat genunchii :))

S-a plecat foarte tare, dar ce este nou aici? Din fericire anul acesta am facut multe antrenamente de viteza si imi cunosc bine limitele, asa ca am ramas undeva in plutonul 2 asteptand sa se linisteasca apele. Chiar si asa ceasul meu arata 15km/h, o cifra care pana de curand m-ar fi speriat foarte tare, dar cu care m-am imprietenit destul de mult in aceasta vara. Atunci cand am ajuns la lac pentru prima tura am avut un moment de deja vu. Mi-am amintit foarte bine ca anul trecut am zarit-o pe Hiroko pe partea cealalta de lac ...practic deja la 3-400 de metri avans.  (Intermezzo ... nu stii cine este Hyroco?? Ei, iata aici ...). Anul acesta am privit peste lac si nu era nimeni ... Hiroko si celelalte fete “de fier” aveau maxim 10 metri avans in  fata mea... Asta numesc eu progres, chiar daca “victoria” a fost una de scurta durata si pana spre finalul cursei distanta s-a tot marit :)

Am continuat sa alerg in ritmul meu cam singurica ...cea mai mare parte a fetelor se afla mult in spatele meu, iar in fata vedeam maxim 20 de fete foarte rasfirate. Am inceput sa intrec una cate una toate colegele de alergare, insa la tura a 2 a am ajuns din urma fetele mai putin rapide care inca nu terminau prima bucla ...A fost momentul cand am pierdut intr-o mare de roz pe colega cu bucle blonde care era urmatoarea mea tinta, asa ca am incetinit putin din motoare si am constientizat ca probabil pozitia actuala (estimam ca sunt in primele 10) va fi si cea finala.

Mai aveam cam 1 kilometru pana la linia de finish cand din spatele meu a venit alergand cu multa pofta un tip inalt care se afla pur si simplu la alergat si incerca sa isi faca loc printre fetele cu tricouri roz. Eram intr-un moment de  oboseala/ leneveala si am apreciat ca asta ar fi ocazia mea sa ma re-energizez. Am apasat pe aceleratie si m-am pus “la plasa” in spatele lui ...suficient de aproape ca sa ii urmaresc ritmul dar suficient de departe ca sa nu il deranjez. A privit in spate si mi-a zambit aratand clar ca este dispus sa ma ajute pana la final. La fiecare curba privea in spate ca sa se asigure ca nu m-a pierdut iar eu mi-am agatat ochii in pantofii lui  golindu-mi creerul de orice alta indeletnicire.

Atunci cand am ajuns la aleea principala traseul nu era foarte bine macat iar ajutorul meu necunoscut a ratat curba si a continuat sa alerge spre lac ca si cum ar incepe o noua tura. M-am oprit confuza si am intrebat in jur pe unde o iau catre finish. Voluntarii un pic pierduti ridica panglica si imi fac semn sa trec pe sub ea, nici ei nu mai stiau cine e la prima tura si cine la a 2 a. Incep sa alerg din nou cand m-a trezesc cu tipul necunoscut langa mine ... s-a intors si el ca sa ma conduca pana la final :). Din 2 pasi este in fata mea si ma intinde pentru un sprint. Strang din dinti si nu ma las, caci mai sunt doar cativa metri si ajung la final... Ce cursa frumoasa, si ce ajutor!

La finish sunt surprinsa sa vad ca nu primesc nici un tichet cu numarul de ordine asa cum se face la cursele fara cronometrare electronica. Pe moment ma gandesc ca probabil sunt pe o pozitie atat de indepartata incat nu s-au mai obosit sa acorde numere, dar ma duc sa intreb cunoscutii din public care imi spun ca dupa numaratoarea lor sunt pe locul 6 sau 7.  Cateva intrebari mai tarziu ma lamuresc, am fost pe locul 6 dar s-au dat numere doar pana la locul 5. Off, pacat ... as fi vrut sa raman cu ceva ca amintire considerand ca este prima cursa mai maricica de alergare la care reusesc sa ajung in primele zece fete.

Am tras insa linie si m-am bucurat sincer pentru timpul scos si rezultat. Stiu ca nu pot sa alerg cot la cot cu fetele care fac doar alergare si cumuleaza mult mai multi kilometri pe saptamana decat suma mea lunara. In plus, aveam nevoie de o cursa buna care sa ma re-energizeze putin, intrucat in ultimele saptamani nu am reusit sa ma mai tin de antrenamente, am muncit cam mult si am mancat cam fara discernamant.

Au mai ramas 7 zile pana la Maratonul Bucuresti,  vremea o ia razna, toamna isi arata coltii... se pare ca picioarele rezista :)  

Fotografiile de la eveniment apartin lui Adrian Niculae, sursa Facebook

Tags: 

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.