Azuga Trail Race – mumia inghetata se (sau nu se mai) intoarce? :)

Uneori ma uimesc si pe mine cu claritatea deciziilor strategice cand vine vorba de planificarea curselor. Serios acum, cum stau eu asa, pe canapea, cu picioarele sus si un ceai fierbinte in maini si mi se pare o idee absolut minunata sa fac cursa X sau cursa Y, musai la proba cea mai lunga :). Are logica, totul se potriveste, totul se leaga …exista varietate (ca sa nu ma plictisesc), exista aventura (caci rutina e letala), exista un licar de badassness (nu stiu cum sa traduc asta in romana). Ce sa mai … plan strategic beton! Cu executia insa …ar fi mici hibe, pe ici pe colo, in punctele esentiale. 

Asadar am decis demult ca voi merge la Azuga  pentru “altceva” – o alergare montana. Azuga Trail Race - doar 27 de km. Cautam o cursa “de dupa Ironman” caci citisem peste tot ca in lipsa unei alte curse care sa ma anime, e posibil sa ma apuce un pic de depresie. Pai … gata, plan strategic …dupa Ironman fac o cursa montana de alergare, ca tot mi-am dorit de 2 ani sa ajung la asa ceva si nu am reusit!

Evident nu am luat in considerare ca dupa Ironman, desi voi putea sa alerg si sa ma antrenez, pur si simplu nu voi dori sa o fac :). Iata-ma deci gata de Azuga Trail Race, cu antrenament specific de munte zero (n-am alergat o panta toata vara …) si cu antrenament dupa Ironman lenes (distanta alergata in 3 saptamani … 25 de kilometri). Dar m-am bucurat sincer ca urma sa fac ceva diferit …multa vreme am evitat muntele de teama unei accidentari, dar acum, cu IM-ul “in buzunar” nu mai aveam motive sa ma pazesc.

Am ramas totusi indiferenta in ceea ce priveste pregatirile. Nu stiam mare branza despre traseu si nici nu m-am agitat prea mult. Abia cu 2 zile inainte am aruncat o privire pe harta si am vazut ca urcam de 3 ori pana in golul alpin, iar o privire la rezultatele de anul trecut m-a facut sa inteleg in ce ma bag. Un timp mediu de sosire la fete era de 4 ore jumatate….adica … ce sa mai una alta, urma sa particip la o cursa echivalenta cu un maraton. La 3 saptamani dupa un IM. Aaaa…ups!

Sambata, 18 Oct, dimineata. Frig, ploaie puternica, vant napraznic. Impreuna cu alti 3 alergatori stau in masina la caldura si ma intreb cum o sa se desfasoare cursa asta, dar raman ferma in decizia de a nu ma imbraca prea gros, caci “stiu eu ca o sa ma incalzesc la alergare”. Am alergat la curse cu temperaturi de 5 grade doar in tricou si pantaloni scurti, si stiu cum reactioneaza corpul meu, asa ca nici nu vroiam sa aud de “infofolire”. Dar …cine a spus ca voi putea sa alerg 27 de km pe munte …hm??

Din boxe se aude o voce autoritara, care insista ca nu vom fi lasati sa luam startul fara echipament complet de ploaie si vant. Hm…tricoul meu cu Ironman (da, era cu IRONMAN :P) are o aura “de fier” dar e facut din material textil banal. Fir’ar …hai ca iau si geaca asta windstopper desi nu e de alergare si cred ca ma va incomoda! Cred sincer ca aceasta decizie m-a salvat de la un apel la salvamont undeva pe munte, caci am experimentat cele mai crunte (cele mai CRUNTEEEE!!!)  frisoane sus pe platou! In concluzie …e bine sa asculti si de cei mai experimentati si intelepti …uneori :P

Asadar. Pornim… Frig, ud, noroi. Distractie :). Alerg linistita fara stres si fara sa imi pese de timp si de rezultat. Imi doream sa “vad” muntele, sa alerg fara incrancenarea unui “trebuie asta sau trebuie aialalta”. Ajung la un podet peste un fluviu :) (ma rog … paraias in zilele lui linistite) unde se formase o coada semnificativa.

Nu m-am uitat in fata sa vad ce anume trebuie sa traversam, asa ca am stat linistita contempland atmosfera din jur. Cand in sfarsit strecor un ochi prin multime vad situatia – un podet chinuit, pe jumate inghitit de ape, scuturat la fiecare pas, aproape se desprinde de tot. Un organizator incearca sa imobizeze “creatura’ in timp ce alergatorii pasesc  ba pe el, ba un pic pe langa el in apa rece si involburata. Nu mi se pare sigur podetul ala, si mi-e deja frig, si ma uda ploaia, si daca tot e sa fac cunostinta cu apa, prefer sa o fac din proprie initiativa, nu alunecand. Fratilor, faceti loc ca ‘yo o iau direct prin apa!! Ies din multime, ma duc 2 metri mai in lateral, iar o gura de aer si hop “bine te-am gasit apa rece ca gheata care imi ajungi pana la genunchi” … Ice bucket challenge, take that!

Ies din parau cu ochii iesiti din orbite. Strig catre colegii mei ca “e calda apa” si o iau de-a sanatoasa la deal … trebuie sa ma incalzesc cat mai repede!!

Si urc de vad stele verzi. E o urcare grea, prin padure, foarte abrupta. Nu poate fi vorba de alergat, ci doar de forjat si rupt din muschi la fiecare pas. Imi ard gambele dar nu reusesc sa ma incalzesc, mai ales ca in unele zone, printre copaci bate vantul cu putere (am zis vant …pardon … taifun) aruncand cu stopi de ploaie inghetata. E primul moment cand ma gandesc serios ca “iarna nu e ca vara” si “muntele nu e ca platul” si ca da, atunci cand alergi te incalzesti dar vor fi multe zone in care asa ceva nu se va putea face si … doamne … ce bine ca am luat windstoperul asta ca altfel scriam poezii despre Dochia si mumii inghetate acolo in varf de munte! La un moment dat, vantul ma izbeste din partea stanga atat de tare incat imi flutura pleoapa de la ochi. E posibil asa ceva? Sa iti fluture pleoapa si genele in vant? Trag de gluga de la windstoper (uda si ea), incerc sa ma infofolesc cat mai bine si sper ca voi reusi cumva sa nu ma solidific pana sus.

Pe platou … o placere! Soare, palmieri, verdeata :P. Glumesc … frig si mai napraznic, vant naucitor, stopi de ploaie (sau lapovita?) care imi intrau in ochi. Ajung la primul punct de control la stana, iau o gura de apa (rece ca gheata evident) si o rup la fuga pe poteca. Hai sa ne incalzim ca nu mai resissss…..sst….ttttt!!

Alerg …! Nu stiu ce e cu mine, dar am o pofta si un chef de alergat nesabuit de nu ma recunosc. Alerg bine iar pasii mei sunt extrem de siguri pe poteca (multumesc Ruxandra pentru pantofii de trail absolut minunati, te-am pomenit un munte intreg!).

Nici nu imi dau seama cum am ajuns la Susai. Ma opresc cateva secunde, arunc repede ceva ciocolata si doua guri de apa si decid ca “merit” niste muzica in urechi. De mai bine de un an nu am mai folosit muzica in competitii, caci imi antrenam rabdarea pentru “cursa aia mare” unde nu aveam voie cu asa ceva, dar acum …am voie sa fac ce vreau eu la cursa asta si vreau….rectific …AM NEVOIE urgenta de muzica in urechi caci inca dardai de frig!!

Dau drumul la ipod si o rup la sanatoasa. Pe urcarile mai line si pe coborari nebune, peste radacini, peste pietre, alerg cu muzica bubuind in urechi si ma simt minunat. Simt ca … traiesc o cursa pentru prima data dupa mult timp. Simt ca nu am nici un fel de presiune, nici un fel de incrancenare si pur si simplu fac asta din placere. Wow … mi-a lipsit asta atat de mult! A fost un an prea greu si prea incordat, trebuia sa fi facut totul altfel!

David Gueta imi zice in casti “why does it feel so good, so good to be bad??” (de ce e asa de bine sa fii obraznic). Ha ha ..chiar asa, de ce? De ce se simte asa de minunat senzatia asta, nesabuinta asta de a alerga cu 15-18km la ora (serios, asa zice Garmin’u) peste radacini si bolovani si balti inoroiate? Unde a fost curajul asta si bucuria asta de a fi “bad” tot anul si mai ales …ce pot sa fac sa nu ma paraseasca din nou? Ei, iata …subiect de meditatie. So gooood to be badddddd ….

Alerg, depasesc, zambesc, cant cu voce tare (imi cer scuze pentru poluarea fonica, dar fusesem in sevraj melodic) si …sunt complet neatenta la drum. Nu stiu unde ma aflu, nu am nici cea mai vaga idee unde trebuie sa ajung (v-am zis ca abia aruncasem un ochi pe harta …). Urc de ceva vreme ceea ce pare a fi un mic Everest si din nou imi este foarte frig. Pe urcare nu reusesc sa ma incalzesc iar vantul, ploaia si hainele deja imbibate in apa nu ma ajuta de loc. La un moment dat zaresc un marcaj pe un copac. Partia Cocosul. Hm? Ajungem si in Predeal cu nebunia asta :)? Sunt inca pe planeta Pamant, putea sa fie o urmatoare intrebare la fel de inspirata. Oh well… asta e grav, caci Cocosul e partia pe care am invatat acum n’spe ani sa schiez si o cunosc ca in palma (pe directia inversa) asa ca stiu ca spre varf va fi foarte abrupta. Deci foarte friguroasa… yeyyyyy…. Zzzzzzzzz……tremur din toti rarunchii!

Mai trec niste urcari, niste coborari, cine le mai tine minte? Stiu doar ca incepe sa imi fie din ce in ce mai frig, deja ma uit la mainile mele si zaresc unghiile cu o culoare usor gri-albastruie. Si nu …nu eram data cu oja J. A fost distractiv cu muzica si cu alergatul mebunesc dar nu ma tine mult, caci de fiecare data cand trebuie sa incetinesc pe urcari simt ca ma mumifiez din ce in ce mai rau. E ca si cum articulatiile imi devin rigide si muschii devin de necontrolat. E grav …dar nu mai avem mult pana jos in Azuga.

Proba are 2 bucle. Una de 20 de km si apoi o …cireasa de pe tort – o urcare mostruasa pe partia Sorica, dar la start organizatorii au anuntat ca daca vremea e urata sus pe platou se scurteaza traseul. Pai … nu stiu ce inseamna vreme urata in nomenclatorul unui alergator montan, dar in dictionarul meu triatlonisto-campio-insorit, va zic sigur ca vijelia de sus era suficient de nasoala ca sa nu mai urcam iar acolo. Ce sa mai …sunt sigura in proportie de n’spe mii la suta ca traseul a fost scurtat, asa ca mai am maxim un km pana la finish. Suppeeerrr, caldura in curand!

Alerg inca bine dar nu excelent caci frigul mi-a sapat cheful de “bad” si parca ma bazaie si un genunchi (bineinteles …). Dar e ok. Se termina curand! Ies din padure intr-un luminis, si ce credeti ca imi este dat sa vad? Peste vale, pe partia Sorica, urca un sir infinit de alergatori montani. Nuuuu…nuuuu se poate! Doamne … mai am inca 7km, inca o urcare si apoi o coborare de facut? Ma opresc din alergat si aproape imi vine sa ma asez pe o buturuga. Wholy Mountain, asta e grav!

Merg linistita pana la poarta de start/finish de la baza partiei caci trebuie ma pastrez. Ajung acolo infrigurata bine si intreb insistent daca se mai urca (desi era evident ca asta se intampla deja). Organizatorii sunt relaxati …bineinteles ca se urca …hai, ia o ciocolata, o apa, o atentie, o maslina! Pfff …ce sa zic …asta e tot ce mi-a mai ramas: consolarea unei patratele de ciocolata si unei bucati de cascaval (combinatie unica a la Masterchef).

Ce a urmat este prea trist pentru a fi povestit. A fost horror. Pana la acest moment nu mai aveam un centimetru de piele sau haina uscata, si nu imi mai simteam degetele de la maini. Oricat de mult am incercat sa “ma grabesc” la deal pentru a ma incalzi …a fost imposibil. Panta e criminala, iar urcatul cu viteza de 3km pe ora nu reusea sa ma incalzeasca de loc. Am incercat cu muzica, fara muzica, cu mers si stat de vorba cu Dinu, cu mers singura, cu privit peisajul, cu privit doar jos la picioare. Nimic nu a mers! Simteam ca ma obosesc inutil impingand la deal cu ultima farama de forta in timp ce imi pierdeam simtul in degete si ingheieturi. Ohhh … mai rau imi trebuie, ca doar puteam sa aleg o proba mai scurta, sau … sa nu vin la asa ceva fara pregatire si fara echipament!

In fine … n-am murit, dar nici bine nu mi-a fost, iar pe coborare nu am mai reusit sa ma adun caci pasii …atat de siguri acum cateva ore, imi devenisera instabili pe potecile abrupte!

Cu o ultima farama de vointa am alergat anemic pe ultima portiune de asfalt pana la finish. Am trecut pe sub poarta dupa 4 ore si 27 de minute, am luat medalia, si apoi am fugit catre masina sa ma schimb … nu voriam sa vorbesc cu nimeni, nu vroiam sa fac poze …nimic nu mai conta, vroiam doar o soba sau …Doamne … de unde fac eu rost de o sauna?! :)

La masina am avut surpiza unui incident deosebit. In timp ce topaiam intr-un picior, tragand de hainele ude in parcare (in spatele unei portiere deschise … intimitatea e greu de gasit pe munte :P) mi s-a pus un carcel foarte puternic la muschii intercostali/ diafragma. Este ceva de nedescris! Timp de 10 minute am tipat incontinuu, in timp ce prieteni sau noi prieteni (o data ce te vad zvarcolindu-te pe jos in lenjerie intima poti sa ii numesti chiar familie) incercau sa ma linisteasca. Nimic nu a mers… iar o privire spre abdomenul meu m-a ingrozit …aveam efectiv o denivelare in muschi acolo unde contractia strangea fiecare fibra intr-un ghem dureros care nu a cedat indiferent de ceea ce am facut. Niste colegi de suferinta aflati in parcare mi-au dat cu forta o fiola de magneziu, altii incepeau sa vorbeasca de o ambulanta. M-am panicat un pic, nu vroiam o ambulanta ca sa fac show-ul si mai public, dar din fericire dupa cateva minute am reusit cat de cat sa respir normal din nou. 

Ce pot sa va spun acum despre experienta Azuga? Ca nu am fost pregatita, ca nu am fost echipata si ca nu aveam ce cauta acolo este evident!  Ma simt oribil acum… niciodata nu am fost atat de terminata dupa o cursa! Abia pot sa merg, abia pot sa dorm de dureri (de spate, de muschi, de abdomen) si cred ca ma paste o raceala. Dar a fost frumos, in ciuda conditiilor extreme nu regret neaparat ca am luat startul acolo. Dar nici nu stiu acum daca mai vreau vreodata sa fac asa ceva … poate doar pe un munte la tropice! :)

PS: multumesc pentru poze Radu Cristi si fam. Mila!

PS 2: Daca vrei sa fii la curent cu ultimele nazdravanii sportive, da un like la nou creata pagina de facebook https://www.facebook.com/liniadefinish

 

Tags: 

Comentarii

N-am cuvinte! Who are you? Esti de pe lumea asta?

Evident, si sunt inca foarte pamanteana. Sa fi vazut acolo alergatorii si alergatoarele alea adevarate ce faceau! Eu am fost pe locul 14 din 31 de fete ...asadar "mediocra" :). Nu fac nimic special, doar ... ma bag in tot felul de belele singura. 

Imi place la nebunie cum scrii si citesc cu placere toate marturiile tale. Ai un talent deosebit. Felicitari!

Multumesc Catalin, cred ca mi se trage de la alergat. Atunci cand stai singur cu gandurile tale kilometri intregi de multe ori ajuta sa te gandesti "oare cum as povesti chestia asta oribila si durerile astea daca ar trebui". Si uite asa, cand ajung acasa, nu trebuie decat sa deschid laptopu si sa gasesc timp pentru a pune pe "hartie" toate aiurelile

Am inteles din postarea de azi ca lucrezi in IT, si eu alerg, si eu particip la triatloane si culmea, si eu lucrez in IT dar sunt departe de a scrie astfel de marturii. Mai mult, nu am vazut ITsti (vorba ta) sa scrie asa si am intalnit multi pana acum... Felicitari inca o data!

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Reîncarcă Type the characters you see in this picture. Type the characters you see in the picture; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.  Switch to audio verification.